Neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere la sursă, va fi considerată faptă de evaziune fiscală, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Aceasta va fi pedepsită cu închisoare de la un an la șase ani,
Documentul incriminează, ca faptă de evaziune fiscală, nereținerea și neîncasarea, reţinerea şi neplata, respectiv încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuţiilor.
Proiectul introduce circumstanţa legată de incriminarea faptei de reţinere şi nevărsare pentru persoanele care au avut resursa financiară necesară plăţii, dar au folosit banii încasaţi sau reţinuţi la sursă pentru plata altor datorii decât cele stabilite de lege.
Pentru a asigura predictibilitatea normei de incriminare, în Anexa la proiect au fost introduse cele 32 de categorii de impozte și contribuții supuse regimului de reținere sau încasare și plată sau virare, cu precizarea actului normativ și a articolelor care le reglementează, printre care:
- impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor
- impozitul pe veniturile din pensii
- impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
- impozitul pe veniturile din arendă
- impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi și dividende
- impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc
- contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor
- contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor.
Textul care incrimina această faptă (art. 6 din Legea evaziunii) a fost declarat neconstituțional printr-o decizie CCR din 2015, pe considerentul că prevederea în cauză nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunește condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate.
De atunci, însă, formularea nu a fost modificată, astfel încât aceste fapte au fost dezincriminate.
O face acum Guvernul Mihai Tudose, în contextul transferării contribuțiilor sociale la angajat, și invocând mai multe motive, dintre care amintim:
- necesitatea reformării sistemelor sociale publice din România în vederea creșterii gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați
- necesitatea responsabilizării angajatorilor în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii, având în vedere că prin reformarea sistemelor sociale publice din România prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sarcina fiscală a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate a fost transferată în totalitate în sarcina angajatului, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate
2 răspunsuri
Aștia sunt de-a dreptul nebuni!
Practic o grupare infractională a luat ostatică o țară intreagă.
In loc sa-i băgăm noi la pușcărie că ne iau impozite lună de luna și f.. banii aiurea, fără să facă o autostradă, un spital, o grădiniță, o creșă – ne amenința pe noi cu pușcăria.
Rușine maximă pentru toți cei care au votat PSD sau ALDE !
Nu e chiar asa. Reintroduce prioritatea plății impozitelor vs alte plăti.