4 martie, 2015

prima_casaProprietarii de locuinţe achiziţionate sau construite prin programul „Prima Casă” vor putea cumpăra o nouă locuinţă, mai mare şi mai scumpă, prin program, dacă vor îndeplini cumulativ patru condiţii – a decis guvernul în ședința de miercuri.

Potrivit unei ordonanțe de urgență aprobată de executiv, aceste condiții sunt:

  • Noua locuinţă care se va achiziţiona să aibă suprafaţa utilă mai mare decât a locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului (sau valoarea noii locuinţe rezultată din raportul de evaluare să fie mai mare decât valoarea evaluată la momentul acordării creditului pentru prima locuinţă)
  • Locuinţa achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului să fie înstrăinată prin vânzare-cumpărare, cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe
  • Creditul acordat iniţial în cadrul Programului trebuie să fie lichidat până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuinţe în cadrul programului sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit în cadrul programului pentru dobândirea unui imobil.
  • La data solicitării celui de-al doilea credit, beneficiarul programului, persoană fizică, declară pe propria răspundere că deţine în proprietate cel mult o locuinţă (respectiv cea achiziţionată sau construită în cadrul programului), fie că deţine în proprietate o locuinţă- dobândită prin orice alt mod decât prin program- în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi şi o a doua locuinţă, respectiv cea achiziţionată sau construită iniţial în cadrul programului. În ambele situații, locuința dobândită prin „Prima Casă” va trebui înstrăinată cel târziu până la data încheierii noului contractul de vânzare-cumpărare.

Ordonanţa mai prevede ca la data lichidării sau refinanţării creditului acordat iniţial în cadrul programului se radiază ipoteca în favoarea statului şi a finanţatorului, privilegiul finanţatorului, precum şi interdicţiile de înstrăinare şi grevare cu sarcini instituite asupra imobilului achiziţionat sau construit iniţial în cadrul programului.

Înstrăinarea primei locuințe se face cu acordul Finanțelor


Pe de altă parte, în baza contractului de garantare aferent celui de al doilea credit asupra noii locuinţe se instituie în favoarea statului, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanţiei.

Condiţia referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării cererii de plată a noii garanţii de către finanţator.

În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a noii garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, în temeiul contractului de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară ipoteca legală conform dispoziţiilor Codului civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român.

Pentru cei care beneficiază de al doilea credit prin Prima Casă, finanţatorul, cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, aprobă înstrăinarea locuinţei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului, precum şi ridicarea temporară a interdicţiei de grevare, chiar şi înainte de expirarea perioadei de 5 ani în care operează interdicţia de înstrăinare a locuinţei, cu condiţia lichidării sau refinanţării creditului iniţial.

Concluzia dezvoltatorilor: modificarea ajută, dar nu semnificativ


Modificarea Programului „Prima Casă” a fost anunţată de ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, în luna ianuarie.

Măsura a fost apreciată de consultanţii şi dezvoltatorii imobiliari care spuneau că extinderea programului şi pentru clienţii care au o locuinţă, dar vor să cumpere una mai mare, va ajuta piaţa rezidenţială, însă nu mizau pe o explozie a vânzărilor, deoarece această categorie de clienţi are oricum la dispoziţie creditele ipotecare în lei.

Programul „Prima Casă” este operaţional din anul 2009, iar până la finele lunii ianuarie 2015, în cadrul programului au fost acordate peste 132.521 de garanţii în valoare totală de 2,58 miliarde euro.
Din totalul garanţiilor acordate, 329 garanţii în valoare de 29 milioane lei, au fost executate, aceasta reprezentând o rată de default de 0,2%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: