miercuri

24 aprilie, 2024

17 aprilie, 2015

marius nicaGhidurile solicitantului pentru toate domeniile de intervenţie ale Programului Operaţional capital Uman sunt într-un stadiu avansat de elaborare şi umează să fie lansate în consultare publică până la sfârşitul lunii iunie, a anunţat vineri ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

Programul Operaţional capital Uman, în valoare de 4,326 miliarde de euro a fost lansat oficial vineri, după ce a fost aprobat de Comisia europeană în 25 februarie.

„Programul Operaţional capital Uman 2014-2020 este programul care asigură finanţarea europeană în următoarea perioadă pentru o serie de domenii socio-economice cheie, cum ar fi ocuparea, educaţia, incluziunea socială şi sănătatea. Prin urmare, aşteptăm de la acest Program un impact major atât pe piaţa muncii, cât şi în ceea ce priveşte nivelul de competenţe al populaţiei, calitatea serviciilor sociale sau de sănătate, în ansamblu, nivelul de bunăstare al cetăţenilor”, a spus vineri ministrul Marius Nica.


Programul va finanţa proiecte din trei domenii majore: ocupare, incluziune socială şi educaţie. În ceea ce priveşte ocuparea, accentul va fi pus pe calitatea şi durabilitatea locurilor de muncă, pe mobilitatea şi adaptabilitatea lucrătorilor, cât şi pe întărirea capacităţii Serviciului Public de Ocupare.

axe prioritsare pocu
FOTO: MFE

La incluziunea socială, „orientarea majoră va fi către comunităţile marginalizate şi grupurile vulnerabile, inclusiv comunitatea roma, în vederea creşterii nivelului de dezvoltare socio-economică şi depăşirii barierelor determinate de discriminare”, a spus ministrul.

Iar în domeniul educaţiei şi formării profesionale se va pune accentul atât pe calitatea sistemului, cât şi pe dobândirea de competenţe în acord cu cerinţele pieţei muncii şi principiul învăţării pe parcursul întregii vieţi.

Din totalul banilor europeni alocaţi acestui program, 105,9 milioane de euro provin din Iniţiativa Locuri de Muncă pentru Tineri (ILMT) – noul instrument european dedicat regiunilor în care rata şomajului în rândul tinerilor este mai mare de 25%.


„În contextul şomajului ridicat în rândul tinerilor cu care se confruntă statele europene, abordarea prin intervenţii dedicate a tinerilor între 16-25 ani care nu sunt nici în ocupare, nici în educaţie şi nici nu urmează cursuri de formare (tinerii NEETs) reprezintă un element de noutate pentru perioada de programare 2014-2020”, a afirmat Marius Nica.

De Iniţiativa “Locuri de muncă pentru tineri” va beneficia şi România la nivelul regiunilor Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia, regiuni care îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: