Disputa privind suprataxarea sistemului bancar din România continuă, după ce guvernul nu a luat în calcul, la Bugetul pe anul 2019, veniturile din taxarea taxarea activelor.
Luni, urmează și întâlnirea membrilor Comitetului Național pentru Suraveghere Macroprudențială, unde problema va fi dezbătută sub aspectul impactului asupra economiei. Baza de plecare a membrilor guvernului este, însă, prezumtivele profituri exagerate din sistemul bancar.
Câteva observații asupra acestui arguemnt merită a fi făcute, cu datele oficiale în față:
În ciuda informațiilor intens vehiculate, randamentul activelor pentru băncile din România nu este nicidecum mai mare decât în ţările cu care ne comparăm. Cel puțin asta se vede din datele de specialitate referitoare la indicatorul specific pentru profitabilitatea activelor – ROA (abrevierea de la Return On Assets în lb. engleză, adică randamentul activelor).
Astfel, în cei 11 ani care au trecut de la aderarea la UE, băncile din Bulgaria au avut un ROA mai mare decât la noi în zece dintre aceşti ani. La fel, și băncile din Cehia au avut ROA mai mare decat băncile româneşti în 8 ani din 11. În ambele cazuri, nu s-a pus problema taxării activelor bancare.
Desigur, în Polonia, care a avut ROA mai mare decât noi în 7 ani din 11, precum şi, paradoxal, în Ungaria (unde performanţele sistemului bancar au fost semnificativ mai slabe) au fost introduse obligaţii de plată legate de active ( în 2015 Polonia şi din 2010 în Ungaria). Dar tocmai aceste evoluţii vin să confirme că nu există o legătură necesară între taxare şi profituri, după cum nici efectele nu au fost un motiv de laudă.
Aşadar, datele nu arată o „lăcomie” ieşită din comun a băncilor care operează în România, în bună parte aceleaşi care se găsesc şi în ţările amintite.
Diferenţa de tratament fiscal le poate face însă, să comute total sau parţial între statele în care au filiale sau sucursale, precum şi să redistribuie activele după cum consideră de cuviinţă.
De aceea, mutările făcute pe eşichierul sectorului de intermediere financiară, unde depindem masiv (că ne place sau nu) de capitalul străin şi de expertiza străină în materie, ar trebuie să fie bine gândite şi nu intempestive. Adică, măcar cu efectele prevăzute cu câteva mutări în avans, nu după inspiraţia şi interesele de moment, pe sistemul „fie, ce-o fi”.
