vineri

26 aprilie, 2024

2 martie, 2020

Bogdan Licu, propus de ministrul Justiţiei pentru funcţia de prim-adjunct al procurorului general, a pledat luni, la interviul din CSM, pentru constituirea unui singur serviciu tehnic de supraveghere care să facă interceptări în dosarele penale. Acest serviciu ar trebui să fie în subordinea directă a procurorului general, în opinia sa.

În momentul de față, doar DNA și DIICOT au propriile lor servicii de interceptare, după decizia CCR din 2016 ce a interzis ca SRI să mai execute mandate de supraveghere pentru parchete.

Procurorii celorlalte structuri apelează la serviciul tehnic de interceptări din cadrul Ministerului de Interne, Direcţia de Operaţiuni Speciale (DOS). În opinia lui Bogdan Licu, acest lucru poate crea o vulnerabilitate, întrucât MAI este condus politic.


„În acest moment, în majoritate, procurorii apelează la serviciul tehnic din cadrul Ministerului de Interne – DOS. Acolo sunt nişte oameni de toată isprava, sunt oameni care doresc să facă treabă, conducerea Poliţiei a făcut eforturi foarte mari, disperate, ca să asigure un număr suficient de oameni şi o bază materială şi tehnică care să ne permită efectuarea activităţilor la un nivel cât mai mare, dar, din păcate, acest lucru cere foarte mult timp şi un foarte mare efort. Din păcate, viaţa m-a învăţat şi mi-a arătat că acolo unde credeam că problemele sunt rezolvate şi că sunt progrese ireversibile, anii care au trecut ne-au dovedit că lucrurile nu stau aşa şi un serviciu tehnic, la care să apeleze parchetul, în subordinea politicului, la un moment dat, poate reprezenta o vulnerabilitate”, a spus Bogdan Licu, citat de Agerpres.

„De aceea”, a adăugat Bogdan Licu, „eu sunt adeptul înfiinţării unui singur serviciu tehnic în Ministerul Public, cu dotarea corespunzătoare, cu un sediu corespunzător şi cu un personal calificat”. „Sigur că acest serviciu poate fi compartimentat, unul la DNA, unul la DIICOT şi un compartiment pentru parchetele obişnuite. Şi acest servciu să fie implicat, sub coordonarea procurorului general, în cele importante şi complexe cauze pe care Ministerul Public le are în lucru. Colegii mei au identificat şi posibile fonduri nerambursabile pentru operaţionalizarea unui asemenea serviciu”, a mai spus procurorul.

Procurorul general este magistrat, dar numit la propunerea ministrului Justiției, persoană numită politic. Avizul CSM este obligatoriu, dar consultativ, la numirea șefilor de parchete.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: