joi

28 martie, 2024

14 decembrie, 2017

Biroul Permanent al Senatului a aprobat joi o procedură de urgenţă accelerată pentru dezbaterea legilor Justiţiei în forul decizional: parlamentarii vor avea termen de depunere a eventualelor amendamente până luni dimineaţă la ora 9:00 la legea privind organizarea judiciară şi cea privind funcţionarea CSM, iar comisia specială trebuie să elaboreze raportul în maximum 24 de ore, până marţi dimineaţa la ora 9:00.

”Termen de depunere a amendamentelor: luni, 18 decembrie, ora 9:00. Comisia urmează să îşi depună raportul până pe 19 decembrie, ora 9:00”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de Birou Permanent.

Președintele Senatului a spus că cele două acte normative – legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM – vor intra în dezbaterea plenului Senatului până la finalul săptămânii viitoare, dacă nu miercuri, atunci joi.


”Depinde de cum merg dezbaterile. Noi începem luni cu legea 303/2004. Avem săptămâna viitoare dezbaterile pe buget, deci este foarte posibil să lucrăm nu doar miercuri, ci şi joi. Vom dedica o parte din zi dezbaterii bugetului şi ce ne rămâne o să avem programul nostru pe legile care sunt pe ordinea de zi de la Senat”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a anunţat şi că intenţionează să introducă pe ordinea de zi a plenului de luni legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Întrebat dacă este normal ca legea privind statutul magistraţilor să intre luni dimineaţa în comisie, iar luni după-amiaza în plen, Tăriceanu a spus că el nu se ocupă cu programul comisiei speciale.

”Nu fixez eu programul comisiei speciale. Dacă ei vor avea timp suficient, vor face. Dacă nu, vor prezenta raportul în momentul în care îl vor termina că altă regulă nu poate să funcţioneze”, a explicat preşedintele Senatului.


Potrivit calendarului stabilit de Biroul Permanent al Senatului, termenul pentru depunerea amendamentelor la legea 303/2004 a expirat joi, iar comisia condusă de Florin Iordache trebuie să finalizeze dezbaterile şi să depună raportul până cel târziu luni.

Membrii comisiei speciale au convenit însă să nu lucreze în zilele de doliu naţional, astfel că următoarea şedinţă va avea loc luni, începând cu ora 9:00 dimineaţa.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână cele trei legi ale Justiţiei: luni a fost dat votul final pe legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar miercuri au fost votate legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi legea 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Senatul este forul decizional în cazul tuturor celor trei acte normative.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: