Jean Valvis, Președinte – Director General AQUA Carpatica, a anunțat joi plecarea unui prim transport umanitar către Odesa, Ucraina.
Anterior, trei camione cu 96 de paleți de apă AQUA Carpatica au fost trimise la Cernăuți (Ucraina) și predate cu succes autorităților, unul dintre acestea fiind transportat mai departe chiar la Kiev.
Un comunicat al companiei precizează:
”Istoric, colectivul AQUA Carpatica a fost prezent la urgențele umanitare și a răspuns nevoilor semenilor oricând a fost nevoie.
În dorința de a fi alături de ucrainenii care trăiesc vremuri violente și extrem de dificile, AQUA Carpatica nu a putut rămâne indiferentă și, printr-o acțiune concretă, a demonstrat că și un operator economic se poate implica prin oferirea de sprijin direct pentru acțiunile umanitare, într-un mod prompt și eficient.
Deja, în ultima perioadă, cu sprijinul autorităților locale din județul Suceava și cu ajutorul logistic oferit de Crucea Roșie Română, trei camione cu 96 de paleți de apă AQUA Carpatica au fost trimise la Cernăuți (Ucraina) și predate cu succes autorităților competente, unul dintre acestea fiind transportat mai departe chiar la Kiev.
Jean Valvis, Președinte – Director General AQUA Carpatica, observând un fenomen inadmisibil pentru secolul XXI, decesul unei fetițe deshidratate la un adăpost din Mariupol, a decis, printr-o acțiune proactivă, să trimită cantități considerabile de apă și orașului Odesa. Având în vedere că nimeni până azi nu a asigurat transport către acest oraș prin sudul țării. Cu ajutorul autorităților române din Suceava, precum și prin intervenția determinantă a Consulului General al Romaniei la Odesa, domnul Tiberiu Șarpe, Jean Valvis a intrat în legatură cu primarul Odesei, Gennadiy TRUKHANOV și a organizat primirea primului camion ucrainean la granița de la Isaccea.
Mulțumim cu această ocazie domnului Păun Rohovei, reprezentantul oficial al Ucrainei în România, domnului primar al localității Isaccea, Anastase Moraru și domnului Volodymyr Vasyliev, soferul autocamionului ucrainean, care, în ciuda vârstei de peste 60 de ani, a ales să se implice activ. Astfel a fost posibil primul transport umanitar către Odesa, realizat din regiunea Deltei Dunării (Tulcea și Isaccea), iar bunurile sunt acum pe teritoriul Ucraniei spre beneficiul locuitorilor Odesei.
Cu această ocazie, primarul Odesei a adresat un mesaj călduros de mulțumire tuturor românilor pentru solidaritatea lor excepțională și reamintind legăturile strânse între cele două popoare (anexa video+poze+mesaj al primarului: min. 3.10)AQUA Carpatica continuă să sprijine acțiunile umanitare și să încurajeze toate gesturile de solidaritate în sprijinul ucrainenilor. Pacea, bunăstarea, solidaritatea și libertatea sunt valorile în care credem cu tărie și pe care le susținem prin toate acțiunile pe care le desfășurăm în măsura posibilităților pe care le avem la dispoziție.
Solidaritatea ne aduce împreună cetățeni, instituții, asociații, ONG-uri, companii private, iar acest lucru ni se pare necesar și firesc. Salutăm toate aceste inițiative și îi felicităm pe toți cei care au ales să se implice și să dea un nou sens cuvântului ”ÎMPREUNĂ”. Sperăm din tot sufletul că violența și suferința să fie oprite cât de curând și să avem PACE în vecinătatea noastră. Alegem să fim alături de semenii noștri!”