24 august, 2020

Compania Naguma Medical Supply SRL, câştigătoarea licitaţiei pentru cele 115 milioane de măști destinate persoanelor din categoriile defavorizate, livrează Ministerului Sănătății, luni, primul lot de 10 milioane de bucăți, a anunțat premierul Orban.

Lotul este transferat cu întârziere față de termenul prevăzut în contract și sosește după ce premierul amenințase duminică, public, că va rezilia contractul dacă firma nu revine la calendarul asumat.

Potrivit contractului, compania Naguma Medical Supply SRL trebuia să pună la dispoziția guvernului în termen de 7 zile de la semnarea contractului întreaga cantitate de mășt. Contractul a fost câștigat la data de 25 iunie și a fost semnat abia pe 11 august.


Întreaga cantitate va fi livrată săptămâna aceasta, precizează luni un comunicat emis de companie, ulterior măștile urmând să fie distribuite gratuit unui număr de 2,3 milioane de români din categorii sociale defavorizate.

Contractul are o clauză de remediere inclusă, iar Ministerul Sănătăţii urma să decidă luni dacă întreaga comandă este preluată de compania clasată pe locul 2 la licitație.

Prețul celor 115 milioane de măşti medicale tip 3 PLY (trei straturi și trei pliuri) este de 0,64 lei plus TVA, produsele fiind însoțite de certificat de garanţie şi calitate.

Naguma Medical Supply nu explică întârzierile

Compania Naguma Medical Supply SRL aparţine familiei de investitori canadieni Topolinski, prezentă în România de peste 13 ani şi activând cu precădere în domeniul dezvoltărilor imobiliare.


În comunicatul emis luni de Naguma Medical Supply nu se oferă nicio explicație pentru întârzierea cu care se onorează contractul, ci doar se menționează că Naguma Medical Supply SRL a furnizat României şi altor ţări din Uniunea Europeană peste 30 de milioane de măşti.

Naguma Medical Supply SRL a câștigat licitația organizată de Ministerul Sănătății pentru livrarea unui număr de 115 milioane de măști medicale pe data de 25 iunie. Termenul de livrare a măștilor a fost de 7 zile de la semnarea contractului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: