sâmbătă

20 iulie, 2024

17 noiembrie, 2021

Conform datelor publicate miercuri de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), cifra de afaceri cumulată a primelor 10 companii din Topul Naţional al Firmelor 2021 este de 178,18 miliarde de euro, iar profitul din exploatare, tot însumat, de 15,08 miliarde euro, scrie Agerpres.

Potrivit CCIR, anul acesta, 12.393 de firme au fost incluse pe primele zece locuri, iar ponderea profitului din cifra de afaceri s-a menţinut constantă faţă de 2020. Astfel, profitul din exploatare a reprezentat 8% din cifra totală de afaceri, ceea ce indică o menţinere a profitabilităţii companiilor româneşti.

În ceea ce priveşte numărul total de salariaţi ai primelor zece companii premiate, acesta a fost de 1.279.119.


Ca pondere, raportat la numărul de companii incluse în Top 10, cele mai semnificative domenii sunt: industrie (35,45%), servicii (27,76%), comerţ (21,08%), agricultură, silvicultură şi pescuit (4,95%), construcţii (4,81%), cercetare-dezvoltare şi high-tech (3,76%), turism (2,19%).

De asemenea, în funcţie de cifra de afaceri, domeniul comerţ are o pondere de 46,93% din cifra totală de afaceri a companiilor, urmat de industrie (32,83%) şi servicii (11,08%).

În funcţie de profit, cele mai bune companii se află în industrie, cu un profit net de 36,40% din profitul total şi o pondere a profitului de 9,38% din cifra de afaceri a companiilor din industrie.

La întocmirea clasamentului Topul Naţional al Firmelor 2021 au fost analizate 768.372 de bilanţuri financiar-contabile ale companiilor active în România. Dintre acestea, 250.925 de bilanţuri au intrat în competiţia pentru primele zece poziţii în clasamentul naţional, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerţ în toate judeţele ţării.


Clasamentul Topul Naţional al Firmelor se realizează luând în calcul cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: