17 septembrie, 2013

Primarul suspendat din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, acuzat de luare de mită, a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu suspendare, decizia nefiind însă definitivă.

Conform Mediafax, Frâncu are un termen de încercare de şapte ani în care, dacă va mai face o infracțiune, va executa și vechea pedeapsă.

Decizia tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.


Aflat în arest preventiv din 26 aprilie, Emilian Frâncu va fi pus în libertate, conform normelor legale în vigoare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emilian Valentin Frâncu, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea la data faptelor, în prezent suspendat, acuzându-l de luare de mită.

Potrivit rechizitoriul, la începutul anului 2013, Frâncu a cerut 20.000 de euro mită de la o firmă de arhitectură, pentru ca primăria lui să-i încredințeze acesteia un contract de 200.000 de euro.

Prucororii DNA l-au prins pe primarul liberal în flagrant când lua 50.000 de lei de la denunțător.


Emilian Frâncu și-a susținut nevinovăția, afirmând că banii erau, de fapt, o sponsorizare pentru un eveniment la împlinirea a 625 de ani de la atestarea oraşului Râmnicu Vâlcea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: