joi

25 aprilie, 2024

30 august, 2018

Primăria Constanța a plătit aproximativ 3 milioane de euro pentru reabilitarea Parcului Arheologic și peste 150.000 de euro pentru construirea a trei WC-uri publice, de 18 mp fiecare, relatează info-sud-est.ro.

Practic, un metru pătrat de toaletă publică a ajuns să coste, în Constanța, 2.880 euro/mp, aproape de două ori mai mult decât pretul pe mp în cazul apartamentelor din centrul orașului.

Fiecare toaletă publică a costat 50.000 de euro, însă niciuna dintre ele nu este încă funcțională. Potrivit publicației constănțene, closetele publice nu sunt deschise deoarece „nu s-a găsit încă nimeni care să le păzească”.


„Dacă aveți nevoie la baie, mergeți la cârciuma din parc. E o înțelegere între primărie și patronul de acolo, să lase oamenii să intre până când sunt gata astea”, le-a spus jurnaliștilor un paznic al parcului.

Primăria Constanța promite că toaletele vor fi funcționale de la 1 septembrie, când se vor angaja paznici care să vegheze la siguranța construcțiilor de 150.000 de euro.

În luna mai 2015, Primăria Constanța a anunțat că încep lucrările de reabilitare a Parcului Arheologic și că investiția va fi finanțată cu bani europeni. În 2016, administrația locală a pierdut finanțarea europeană din cauza numeroaselor contestații ale firmelor care au fost declarate necâștigătoare. Așa se face că, imediat după ce a pierdut banii europeni, Primăria Constanța a alocat bani din bugetul orașului pentru a amenaja parcul. A fost nevoie de trei ani pentru ca Parcul Arheologic să fie deschis publicului.

Câștigătorul proiectului a fost asocierea SC Mobitom SA – SC Pomacost SA. Ambele sunt firme de casă ale primăriei conduse de fostul primar Radu Mazăre. Abonate la banii orașului, firmele au câștigat numeroase proiecte plătite gras din bani publici în perioada în care fostul primar conducea Constanța. Și acum le merge la fel de bine.


Din anul 2002 până în anul 2010, cenzorul Mobitom SA a fost Vasile Făgădău, tatăl actualului primar al Constanței, Decebal Făgădău. Acționarul majoritar al Mobitom SA este Five-Holding SA, o societate cu acțiuni la purtător din cercul apropiat al fostului primar Mazăre.

Pomacost SA este o societate înființată în anul 2001, de către Basarab Popa, vărul lui Radu Mazăre, care a fost inculpat și în dosarul ”Retrocedărilor” și care a decedat în anul 2014. Această firmă are exclusiv acțiuni la purtător.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: