Reprezentanți ai mai multor organizații nonguvernamentale au protestat marți în fața Primăriei Municipiului București din cauza închiderii singurului centru de găzduire în regim de urgență destinat victimelor violenței domestice. De la 1 mai, Casa INVICTA se va închide, întrucât nu mai primește finanțare din partea PMB, iar donațiile cetățenilor sunt insuficiente pentru a asigura continuitatea așezământului.
Casa INVICTA a fost un centru pilot înființat în august 2017 în cadrul unui parteneriat public privat tripartit:
- Asociația ANAIS ca furnizor de servicii
- Agenția Naționala pentru Egalitate de Șanse Între Femei și Bărbați, instituție care a pus la dispoziție spațiul necesar și utilitățile necesare funcționării
- Primăria Municipiului București prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București instituție care a asigurat finanțarea.
PMB a acordat o finanțare pentru funcționarea timp de 12 luni și pentru încă o perioadă de șase luni, continuitatea activității fiind asigurată cu sprijinul AVON România, Fundației Sensiblu și a altor donații individua
Timp de peste doi ani, Casa Invicta:
- a găzduit și/sau consiliat 350 de femei.
- 104 femei și 128 de copii au ajuns la Casa Invicta după ora 16:30, când restul adăposturilor sunt închise.
„Aceste cifre ne arată nevoia existenței unui adăpost cu orar non-stop: violența nu se întâmplă în intervalul de funcționare stabilit de instituții. Femeile și copiii fug din calea agresorilor la orice oră din zi și din noapte”, au explicat participanții la protestul intitulat Vrem adăposturi pentru victimele violenței!
Protestul a fost organizat marți dimineața, în paralele cu ședința Consiliului General al Municipiului București, asociațiile preznete sperând că astfel îi vor convinge pe consilieri să dezbată de urgență subiectul finanțării serviciilor.
Centrul Filia, una dintre cele mai cunoscute ONG-uri ce militează pentru egalitatea de gen, deconstruirea stereotipurilor de gen și combaterea tuturor formelor de violență îndreptate împotriva femeilor, acuză PMB pentru că a ales să stopeze finanțarea acestui centru, dar „poate, fără nicio jenă, să dea bani cu nemiluita Catedralei Mântuirii Neamului, pe festivaluri sau concerte”.
Organizația a prezentat și câteva cheltuieli ce ar fi trebuit reduse sau eliminate pentru a fi realocate unor capitole mai importante, precum protejarea victimelor violenței domestice:
Standardele minime recomandate de Grupul de Lucru pentru Combaterea Violenței Asupra Femeilor al Consiliului Europei:
- un loc în adăpost pentru femei la fiecare 10.000 de locuitori
- un centru de criză pentru victimele violului la 200.000 de femei, acoperind toate regiunile geografice
- un centru de consiliere pentru femei la fiecare 50.000 de femei.
Dacă s-ar respecta aceste recomandări, în Capitala României ar trebui să existe cel puțin:
- 184 de locuri în adăposturi pentru femei
- 5 centre de criză pentru victimele violului
- 19 centre de consiliere pentru victimele femei.