Ucraina a anunţat duminică un avans semnificativ al trupelor sale – ar fi împins armata rusă la „3 până la 8 km” adâncime pe malul stâng al Niprului. Este prima estimare numerică a avansului trupelor Kievului în această zonă după luni de contraofensivă dezamăgitoare, transmite AFP, preluată de Agerpres.
„Cifrele preliminare variază de la 3 la 8 km, în funcţie de specificul, geografia şi topografia malului stâng”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Natalia Gumeniuk, pentru televiziunea ucraineană.
Dacă se va confirma acest avans, ar fi cel mai mare progres al armatei ucrainene împotriva ruşilor în câteva luni.
Nu se știe dacă Ucraina controlează acest teritoriu eliberat
Natalia Gumeniuk nu a indicat însă dacă forţele ucrainene controlau complet această zonă a regiunii Herson (sud) sau dacă armata rusă s-a retras în faţa atacurilor trupelor de la Kiev.
„Inamicul îşi continuă focul de artilerie pe malul drept”, a detaliat ea, estimând numărul de soldaţi ruşi prezenţi în această zonă la „câteva zeci de mii”.
AFP nu a putut confirma toate aceste afirmaţii.
Lansată în iunie, contraofensiva mult-aşteptată de către Kiev şi aliaţii săi occidentali a eşuat, permiţând armatei ucrainene să recupereze doar câteva sate din sud şi est, notează AFP.
Succes operațional al armatei ucrainene
„Lupte violente continuă” în această zonă unde forţele ruse încearcă să le disloce pe cele ucrainene, a menţionat vineri, pe reţelele de socializare, Statul Major ucrainean.
Acesta a revendicat cucerirea mai multor poziţii în provincia Herson pe malul stâng al Niprului, ceea ce ar fi un prim succes operaţional al armatei ucrainene după contraofensiva dezamăgitoare desfăşurată lunile trecute în provinciile Doneţk şi Zaporojie, în sud-est.
„Unităţi ucrainene au reuşit să-i alunge pe ruşi de pe poziţiile lor pe malul stâng al fluviului”, se arată în comunicarea Statului Major ucrainean, care adaugă că trupele sale se lovesc „de o linie de fortificaţii destul de importantă” şi „de o puternică rezistenţă a inamicului”, pe care trupele ucrainene urmăresc să-l „împingă cât mai departe de fluviu”. Misiunea trupelor ucrainene care au trecut Niprul este de a „desfăşura manevre de diversiune, sabotaj, raiduri şi operaţiuni de recunoaştere”, mai afirmă Statul Major de la Kiev.
****