luni

22 aprilie, 2024

5 mai, 2021

Sistemul certificatelor verzi, de plafonare a emisiilor de CO2

Piața certificatelor de emisii de gaze de seră deschide miercuri în apropierea prețului maxim istoric de 50 de euro pe tonă echivalent CO2, atins marți. Analiștii din domeniu se așteaptă ca prețul să crească în anii următori până spre 90 de euro pe tonă, ca urmare a însăspririi politicii climatice a Uniunii Europene.

Piața a închis marți în ușoară retragere până la 48,61 euro, pentru contractele la termen de la bursa ICE, dar se menține pe tendința de creștere accentuată declanșată în acest an, ca urmare adoptării țintei de atingere a neutralității climatice în UE până în anul 2050 și a pragului de reducere a emisiilor poluante cu cel puţin 55% până în 2030, faţă de nivelul anului 1990.


Certificatele de emisii (certficate verzi, sau EU Allowance – EUA, permise de emisii) sunt instrumentele prin care Comisia Europeană își bazează politica de descurajare a tehnologiilor poluante.

Certificatele verzi sunt emise și alocate companiilor poluatoare.

Atunci când companiile poluatoare își depășesc nivelurile admise pot cumpăra certificate în plus de pe piață, de la companiile care și-au modernizat tehnologiile și au emisii poluante sub propriile praguri.

Prețul emisiilor și costul hidrogenului

„Există o serie de factori care au dus la creşterea preţurilor până la acest nivel: sprijinul politic pentru noile obiective climatice ale UE, cererea solidă din partea investitorilor pe fondul creşterii preţurilor şi estimările analiştilor privind continuarea majorării preţurilor în următorii ani”, a declarat analistul Ingvild Sorhus de la Refinitiv, pentru Reuters.

(Citiți și: „Marile industrii europene au obținut păstrarea alocărilor gratuite de certificate verzi. Proiectul „taxei pe CO2” la granițele UE merge mai departe”)


Totodată, este de așteptat ca „prețul carbonului să crească suficient de mult ca să determine atingerea țintei de zero emisii nete până în 2050” și să permită producției de hidrogen cu resurse regenerabile să devină competitivă comercial cu producția din combustibili fosili, potrivit Lui Mark Lewis, strategul privind sustenabilitatea (climatică) de la BNR Parisbas.

„Ca urmare, cred că este rezonabil să ne așteptăm la un preț (al certificatelor) de 90 de euro pe tonă până în 2030”, a conchis mark Lewis.

La rândul său, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a cerut G20 să adopte un preţ minim pentru dioxidul de carbon, pentru a ajuta la încheierea unui acord pentru stabilirea preţului carbonului, esenţial pentru combaterea schimbărilor climatice.

Preţurile de referinţă ale certificatelor de emisii din Uniunea Europeană au urcat marţi dimineaţă cu 1,3%, la 50,05 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din 2005, când a fost lansat sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS).

În România, Complexul Energetic Oltenia se află mîn pragul insolvenței din cauza scumpririi certificatelor verzi.

(Citiți și: „Tranzacții cu certificate verzi de 7 ori mai mari decât în tot anul 2020. CE Oltenia, liderul cererii”)

Conform datelor Refinitiv, contractele permiselor pentru carbon pentru decembrie 2021 au urcat cu 14,7% în aprilie şi cu 49,2% de la începutul anului.

În așteptarea noului sistem european de descurajare a poluării industriale

Un motiv în plus pentru creșterea prețurilor certificatelor verzi este acela că piața așteaptă, pentru iunie, din partea Comisiei Europene, propunerea reformei majore a sistemului de tranzacționare a emisiilor (ETS EUA).

Detaliile reformei sunt încă în curs de elaborare, fiind luate în calcul mai multe metode, inclusiv cea a introducerii unei așa zise taxe pe CO2, aplicată importurile din terțe țări, care au regimuri de protecție climatică permisive.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: