18 septembrie, 2020

Prețul certificatelor verzi plătit de companiile europene pentru emisiile de CO2 („costul carbonului”) s-ar putea dubla în următorii 10 ani, în condițiile în care ar intra în vigoare noi ținte mai severe de reducere a emisiilor până în 2030, potrivit unei analize a Comisiei Europene

Comisia Europeană (CE) propune celor 27 de state membre un proiect de reducere emisiile cu cel puţin 55% până în 2030, față de cele din 1990. CE se așteaptă la o creștere până la 32 – 44 de euro / tonă a „costului cabonului” în Europa în 2030 (în prețuri 2015), potrivit analizei citate de Reuters.

Costul certificatelor verzi s-ar putea dubla însă, până la 59 de euro la nivelul estimat al prețurilor din 2030, de la 29 – 30 euro în prezent, potrivit analiștilor de la Refinitiv, care au folosit pentru estimare o rată a inflației de 2% / an din 2015 până în 2030.


Ținta propusă de Comisia Europeană (CE) are are nevoie de aprobarea statelor membre şi a Parlamentului European, pentru a intra în vigoare. Comisia de mediu a Parlamentului European supralicitase anterior ținta de reducere a emisiilor ridicând-o la 60%.

(Citiți și: „Comisia de mediu din Parlamentul European supralicitează: reducere cu 60% a emisiilor de gaze până în 2030”)

Ţări precum Polonia au avertizat că preţurile mai mari ale carbonului ar putea împovăra companiile care au probleme din cauza pandemiei de Covid-19. Veniturile suplimentare ale UE generate de poluarea mai scumpă ar putea ajuta la finanţarea redresării economice a ţărilor membre.

Mecanism pentru reducerea numărului de certificate

Comisia vrea să întărească sistemul de tranzacţionare a emisiilor (ETS), prin care centralele energetice, fabricile şi companiile aeriene cumperă certificate verzi pentru acoperirea surplusului de emisii de CO2.

Comisia spune că, pentru ca emisiile să se reducă mai repede (termenul anterior era 2050), este nevoie ca numărul certificatelor din schema ETS să scadă mai repede decât se plănuia și că ar trebui operată o tăiere unică a volumului de emisii permis în 2026.


Industria europeană a emis anul trecut 570 de milioane de tone de CO2 – echivalent, iar ca să cumpere certificatele verzi necesare companiile ar trebui să plătească 16 miliarde de euro, la actualul preț al carbonului.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: