Se ştie că, sub presiunea ţărilor emergente, companiile europene se văd puse în situaţia de a delocaliza producţia către ţări unde piaţa muncii, pe lângă un cost salarial mai mic, are şi avantajul flexibilităţii. Dar aceasta e şi o presiune semnificativă ca salariaţii europeni să accepte beneficii mai mici, sau să-şi piardă locul de muncă.
Angela Merkel, cancelar al Germaniei : „În competiţia internaţională, unde puterea unor economii emergente ca Brazilia si China este în continua creştere, Europa poate rămâne in cursa doar dacă este la fel de competitivă precum Germania”.
Procesul de reformă al pieţei muncii de după anul 2000 a permis Germaniei să îşi păstreze competitivitatea. Abordarea prudentă dar sustenabilă a creşterilor salariale a dus la menţinerea şi consolidarea pieţelor tradiţionale de export, concomitent cu un grad relativ ridicat de ocupare a forţei de muncă.
Pentru comparaţie, după ce a avut un ritm de creştere a salariilor în deceniul trecut mai mult decât dublu faţă de Germania ( 4,7%, comparativ cu ceva mai mult de 2%), economia spaniolă a început să gâfâie iar şomajul a atins niveluri record, spre 24% din forţa de muncă, ceea ce a compromis şi finanţarea programelor de protecţie socială.
Criza a fost nu numai o problemă dar şi o oportunitate pentru economia germană. Aceasta a crescut cu 3,7% în 2010, 3% în 2011 şi are o prognoză de 0,6% pentru acest an, în pofida persistenţei efectelor creşterii semnificative a datoriilor suverane ( faţă de o scădere de 0,3% estimată pe total UE).
Cu o rată a şomajului la nivelul minim al ultimilor douăzeci de ani, statul german şi-a permis să acorde şi o creştere semnificativă a salariilor pentru cele aproximativ 2 milioane de bugetari. Într-o perioadă de reduceri în aproape toate statele europene, funcţionarii germani vor beneficia de o majorare salarială de 6,3%, acordată eşalonat până la finele lui 2013.
Echilibrarea bugetelor publice complică situaţia
Reformarea pieţei muncii vizează un nivel mai redus de protejare a locului de muncă deţinut, posibilitatea ajutării salariilor, facilitarea angajării temporare şi posibilitatea de a lucra după un program variabil, pliat pe comenzile ce pot fi obţinute de întreprindere.
În pofida deficitelor publice deja cronicizate în majoritatea statelor euroepene, se pune şi problema diminuării costurilor cu asigurările sociale, inclusiv a acordării de facilităţi prin scutire temporară la plată, în cazul creării de noi locuri de muncă.
Dacă la aceste probleme se adaugă şi acumularea unei datorii publice foarte mari raportate la PIB, cu costurile de rambursare aferente, atunci se impun măsuri dure de austritate. De exemplu, în Grecia, guvernul a redus drastic salariul minim şi beneficiile de şomaj.
În plus, pentru a echilibra bugetele sociale şi a degreva plăţile către acestea în favoarea reducerii costurilor totale cu forţa de muncă, s-a trecut peste tot la ajustarea parametrică a modelului de ieşire din activitate, cu creşterea vârstei de pensionare şi a perioaei minime legale de contribuţie.
Prin reducerea implicită a pensiilor din aceste condiţii mai defavorabile se se va creşte şi numărul de persoane care îşi caută un loc de muncă. Implicit şi o distorsiune importantă prin concurenţa inegală între persoane cu experienţă, beneficiare deja de pensie şi tineri la început de carieră.
Reforma pieţei muncii va trebui să ia în calcul şi optimizarea unor asemenea probleme ce pot apare între generaţii, deoarece există ţări europene, inclusiv România unde rata de angajare a tinerilor absolvenţi se situează în jur de numai 50% şi mulţi dintre ei se duc direct în şomaj.
Exemplul industriei auto
Cel mai bun exemplu pentru a arăta optimizarea nivelului salariilor din Germania faţă de evoluţia productivităţii este o analiză a Commerzbank care arăta o reducere de circa 30% a rezultatelor industriei auto în Franţa şi Italia în ultimii şapte ani, interval în care Germania a reuşit o majorare de 22%.
Astfel, grupul Volkswagen s-a amestecat cu mari şanse de reuşită în lupta pentru poziţia de lider mondial în producţia auto, până acum o dispută exclusiv americano-japoneză, în care General Motors şi Toyota s-au succedat ca număr 1.
Dar, mai important, profiturile estimate în primă instanţă la nu mai puţin de 15,8 miliarde euro ale concernului german au permis acordarea unei prime medii de 7.500 euro pentru fiecare dintre cei 90.000 angajaţi din Germania, urmare a rezultatelor bune din 2011.
Similar, cei 125.000 de salariaţi Daimler Benz vor primi câte 4100 de euro iar cei 8.500 de angajaţi Porsche câte 7600 de euro.Dar asta după acceptaseră în prealabil îngheţarea salariilor pentru a traversa dificultăţile impuse de reducerea cererii în perioada 2008 – 2009.
Ce este de făcut, inclusiv pentru România
Reducerea costurilor salariale, inclusiv indirect, prin flexibilizarea legislaţiei de angajare, permite creşterea competitivităţii, într-un moment în care competiţia între statele UE pentru cote de piaţă se înteţeşte. Chiar şi ţări cu salarii ceva mai scăzute decât media, precum Cehia şi Croaţia sunt forţate să faciliteze intrarea şi ieşirea de pe piaţa muncii pentru a deveni mai competitive.
După ce au beneficiat ani de zile de pe pe urma unor majorări salariale peste posibilităţile rezultate din creşterea productivităţii muncii şi şi-au erodat, pe această cale, competitivitatea produselor, Grecia, Portugalia şi Spania au intrat acum în cercul vicios al protestelor populare şi al grevelor, ce nu fac decât să agraveze situaţia.
Creşterea decalajelor economice după o perioadă de apropiere a nivelurilor de trai scade eficienţa politicilor monetare ale Băncii Centrale Europene şi complică deciziile. Politicile în materie devin prea relaxate pentru Germania şi prea restrictive pentru ţările din sudul Eurozonei. Ceea ce impune o reformare a pieţei muncii după modelul de succes, cel german.
