Președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a afirmat, duminică, la Odorheiu Secuiesc, că Guvernul României se comportă necivilizat și barbar prin opoziția față de reînhumarea rămășițelor pământești ale scriitorului ungur Nyiro Jozsef în localitatea românească, în replică premierul Victor Ponta criticând implicarea oficialului ungar în campania electorală a extremiștilor maghiari din România.
”A fost foarte surprinzător comportamentul neprietenos, necivilizat şi barbar al noului Guvern român de a-i refuza lui Nyiro posibilitatea de a se odihni acasă, în pământul natal. Suntem acuzaţi în mod ruşinos şi noi şi Nyiro şi a existat o adevărată vânătoare după urna cu cenuşă din partea Guvernului, care a depăşit limita comicului’”, a declarat Kover Laszlo, membru al partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz.
El a participat, alături de peste două mii de persoane, la ceremonia de comemorare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, pe un teren privat al Bisericii romano-catolice din Odorheiu Secuiesc.
La eveniment a fost şi preşedintele partidului de extremă dreaptă Jobbik, din Ungaria, Vona Gabor.
În replică la afirmațiile lui Kover, premierul român Victor Ponta a criticat implicarea președintelui Parlamentului de la Budapesta în campania electorală a extremiștilor maghiari din România, cu referire la Partidul Civic Maghiar (PCM).
”Credem că este regretabilă implicarea directă în această acţiune şi în campania electorală a forţelor politice extremiste, a preşedintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, şi a preşedintelui partidului de extremă dreapta, Jobbik, domnul Gabor Vona”, spune Ponta, într-un comunicat transmis duminică de Guvern.
De asemenea, ambasadorul Ungariei la București, Oskar Fuzes, a fost convocat la Ministerul român de Externe de două ori, în ultima săptămână, pe parcursul disputelor Budapesta-București pe marginea înhumării rămășițelor pământești ale lui Nyiro Jozsef.
Executivul de la București a subliniat că nu permite înhumarea rămășițelor pământești ale lui Nyiro Jozsef la Odorheiul pentru că scriitorul maghiar a fost o persoană recunoscută pentru poziţiile sale anti-româneşti, antisemite şi pro-fasciste.