miercuri

15 mai, 2024

13 iulie, 2015

spaniaPreşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, de Regele Spaniei Felipe al VI-lea, la Palatul Zarzuela din Madrid.

Aflat vizită oficială în Spania în perioada 12-14 iulie, şeful statului român va avea o întrevedere şi cu premierul spaniol Mariano Rajoy, dar şi cu membrii comunităţii româneşti.

După convorbirile cu premierul Spaniei va fi organizată o conferinţă comună de presă. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Senatului spaniol, Pio Garcia-Escudero.


Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia vor oferi, luni, un dejun oficial la Palatul Regal în onoarea înalţilor oaspeţi români- Klaus şi Carmen Iohannis. La dejun vor participa şi premierul Mariano Rajoy, împreună cu soţia sa, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, preşedinţii Tribunalului Suprem şi Tribunalului Constituţional, precum şi personalităţi din mediile politic, economic, academic, cultural din Spania, şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din această ţară.

Preşedintele Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis fac o vizită oficială în Spania, în perioada 12-14 iulie, la invitaţia majestăţilor lor Regele Filipe al VI-lea şi Regina Letizia.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, vizita constituie „un moment de referinţă al dialogului bilateral româno-spaniol la cel mai înalt nivel, fiind, totodată, primul contact oficial la nivel de şef de stat” între Klaus Iohannis şi Felipe al VI-lea, proclamat rege pe 19 iulie 2014.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: