24 mai, 2023

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, care efectuează până vineri o vizită de stat în România. Șeful statului german este însoțit în vizita sa de o importantă delegație de oameni de afaceri.

Frank-Walter Steinmeier mai are în programul zilei de miercuri întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, cu preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri din România.

Joi, președintele Germaniei merge, împreună cu președintele României, la Sibiu. Vineri, Frank-Walter Steinmeier va fi în Timișoara.

Temele de discuție cu președintele Iohannis


În declarații oferite după întâlnirea de la Cotroceni a celor doi președinți, Klaus Iohannis a spus că delegația germană va aborda împreună cu autoritățile române ”noi proiecte de dezvoltare a cooperării economice și sectoriale româno-germane, adaptate nu numai realității geopolitice actuale, dar și celei a economiei viitorului, marcate de transformarea digitală și de tranziția verde”.

Despre conținutul convorbirilor, Klaus Iohannis a precizat:

  • Am analizat astăzi, împreună cu domnul președinte Steinmeier, situația de securitate din regiunea Mării Negre. Am evaluat amenințările și am concluzionat că împreună – România, Germania și ceilalți aliați din cadrul NATO – suntem puternici și putem să asigurăm securitatea țărilor noastre. I-am mulțumit, în acest context, domnului președinte pentru susținerea de către Germania a consolidării Flancului Estic al NATO și pentru participarea la structurile aliate din România.
  • Am stabilit să intensificăm colaborarea noastră în cadrul Uniunii Europene și al NATO, pentru a face față provocărilor actuale, nu numai celor în materie de securitate, dar și celor în plan economic și social.
  • În cadrul dialogului nostru am evidențiat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei de cele două state și am discutat, totodată, dificultățile majore cu care se confruntă, în prezent, Republica Moldova, în contextul războiului.
  • Împărtășim viziuni similare cu privire la necesitatea mobilizării de sprijin activ și puternic pentru Chișinău, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, pentru a consolida reziliența acestei țări în fața provocărilor complexe cu care se confruntă.
  • Am pus accentul în cadrul discuțiilor pe sprijinul ferm al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova și al Ucrainei, ca state candidate la aderare.
  • Am discutat și subiectul aderării României la spațiul Schengen și i-am transmis domnului președinte aprecierea pentru susținerea fermă și activă a Germaniei în acest dosar. Sper că prin demersurile noastre de susținere a efortului european comun de consolidare a securității interne și a protecției frontierelor externe ale Uniunii Europene vom reuși să finalizăm aderarea României la Schengen

Germania este, de mulți ani, primul partener comercial al României, anul trecut înregistrând schimburi bilaterale de peste 40 de miliarde de euro.

Peste 25.000 de companii cu participație germană și peste 5,5 miliarde de euro aport de capital social fac din Germania al doilea mare investitor în economia românească.


Președintele Germaniei a mai vizitat România în urmă cu exact un an, în mai 2022.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: