7 aprilie, 2021

Nicolae Turdean a fost înlocuit din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) de Daniel Grigoroiu-Norocel, fost șef al companiei de stat Romtehnica, specializată în achiziții militare,  și al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS), potrivit deciziei primului ministru Florin Cîțu, publicată în Monitorul Oficial.

Printre alte atribuții, ANRM concesionează perimetre de resurse minerale, gestionează resursele resursele minerale și de hidrocarburi ale statului, organizează Fondul Geologic Naţional și constituie Fondul Naţional de Resurse/Rezerve.


OCATS se ocupă de contractele de offset pentru achizițiile externe de tehnică militară ale statului român și, la experiența acumulată aici de noul președinte, se adaugă și cea de la Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF), la Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP).

La ANRM a fost numit un nou președinte după ce a fost aprobată legea care conferă instituției autoritatea de a aviza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, sau de a le rezilia pe cele în prezent în vigoare, pe motive de securitate națională.

Totodată, Romgaz (SNG), a depus ofertă angajantă de preluare integrală a filialei ExxonMobil care deține participația de 50% din concesiunea perimetrului de gaze naturale Neptun Deep, din sectorul românesc al Mării Negre.

(Citiți și: „900 mil dolari, oferta Romgaz pentru participația ExxonMobil în Neptun Deep”)

ANRM se află sun autoritatea Secretariatului General al Guvernului.


Acționarul majoritar al Romgaz (SNG) este Ministerul Energiei, cu 70% din acțiuni.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: