Premierul Viorica Dăncilă a avut, marți, o întrevedere cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, în contextul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, cu acest prilej fiind semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil, se arată într-un comunicat al Executivului.
Tema a fost adusă în discuție și în timpul vizitei președintelui Klaus Iohannis, din august. ”Încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile”, se arată în declarația comună de după vizita lui Iohannis la Casa Albă.
”Documentul (semnat marți, n.r.) oferă perspectiva consolidării relațiilor economice dintre cele două țări și a promovării obiectivului esențial al asigurării securității energetice, ca bază a prosperității pe termen lung a României”, precizează Guvernul.
Documentul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum și agricultură.
„Prim-ministrul a subliniat că Guvernul României are un interes major și instrumentele necesare pentru consolidarea relației comerciale și investiționale transatlantice, de natură să contribuie la asigurarea prosperității durabile și a securității statelor de pe cele două maluri ale Atlanticului. În acest context, a fost abordată inclusiv tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii și Europei„, se arată în comunicat.
Totodată, premierul Dăncilă a reiterat disponibilitatea menținerii unui dialog constant și constructiv cu investitorii americani interesați de piața din România, inclusiv pentru identificarea soluțiilor optime de asigurare a succesului proiectelor și investițiilor în economia țării noastre.