Relaţia dintre România şi Republica Moldova este extrem de importantă pentru Guvernul de la Bucureşti, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban. El a subliniat însă că toate eforturile de sprijin se îndreaptă către cetăţenii moldoveni şi trebuie continuate chiar şi atunci când „guvernul sau preşedintele sau autorităţile încearcă să îndepărteze Republica Moldova de parcursul european”.
„Relaţia dintre România şi Republica Moldova este extrem de importantă pentru noi. Din păcate, autorităţile care guvernează astăzi Republica Moldova au ridicat extrem de multe semne de întrebare şi incertitudini privitoare la angajamentul lor real de integrare în UE, de respectare a valorilor şi principiilor de la nivel european, de asigurare a unei democraţii autentice şi a unei economii capitaliste, a unei economii libere. Din cauza asta, toate eforturile de sprijin se îndreaptă către cetăţenii Republicii Moldova”, a declarat premierul român.
Proiecte și sprijin pentru Republica Moldova
Premierul a menţionat câteva exemple de proiecte desfăşurate în cooperare cu partea moldoveană.
„Am avut dovezi clare în acest sens. Practic, Transgaz, care este o companie a statului român, a finalizat gazoductul Ungheni-Chişinău, oferind o resursă suplimentară de gaz, o resursă alternativă pentru cetăţenii Republicii Moldova. În pandemie am mobilizat resurse importante pentru a putea sprijini sistemul medical din Republica Moldova să facă faţă provocărilor cu care se confrunta, punând la dispoziţia cetăţenilor Republicii Moldova materiale, echipamente, medici, asistente care au fost, efectiv, în Republica Moldova şi au apărat sănătatea cetăţenilor din Republica Moldova”, a mai afirmat Orban.
El a punctat faptul că la nivelul colaborării dintre autorităţile locale din cele două state există „foarte multe înfrăţiri”.
„Există multe proiecte în comunităţi locale din Basarabia care sunt sprijinite de autorităţi locale din România, între care există acorduri de înfrăţire, iar eu cred că nu trebuie să abandonăm cetăţenii Republicii Moldova, indiferent cine se află temporar la putere, şi trebuie să sprijinim orice demers în direcţia unei democraţii autentice, orice demers în direcţia unei integrări reale a Republicii Moldova în UE. Realitatea este că drumul Basarabiei spre UE trece prin România şi trebuie ca acest drum să-l parcurgă şi cu sprijinul României”, a mai declarat Ludovic Orban.