joi

28 martie, 2024

8 septembrie, 2017

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford condusă de vicepreşedintele Andrew McCall, întrevedere în cadrul căreia şeful Guvernului a promis companiei americane că, până la sfârşitul mandatului său, va fi finalizată autostrada Piteşti – Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova.

”Vicepreşedintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunţate deja de companie”, arată un comunicat de presă emis de către Guvern.

În discuţiile cu delegaţia Ford, transmite comunicatul, prim-ministrul Mihai Tudose ”a subliniat importanţa industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât şi din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât şi prin efectul de angrenare economică”.


”România este un mediu favorabil pentru creşterea investiţiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiţii mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite”, le-a spus Mihai Tudose celor de la Ford.

Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură, context în care premierul Tudose a menţionat că autostrada Piteşti-Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova sunt priorităţi ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârşitul mandatului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: