Deciziile de eliberarea din funcție a mai multor secretari de stat au fost publicate în Monitorul Oficial, vineri, la aproape trei săptămâni după ce formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu a ieșit de la guvernare.
Doar trei dintre secretarii de stat ALDE demiși nu solicitaseră eliberarea din funcție, scrie Mediafax: Maria Magdalena Grigore – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Silviu-Dănuți Măcuță – secretar de stat la Ministerul Cercetării și Inovării și Cezar Caleap – secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene.
Alți șase secretari de stat, printre care și Andreea Lambru, secretar adjunct al Guvernului, au fost eliberați din funcțiile pe care le dețineau în Executiv, la cerere:
- Eleodor-Mihai Mandreș – secretar de stat la Ministerul Finanțelor
- Ionel Muscalu – Ministerul Muncii
- Iulian Octavian Stana – Ministerul Mediului.
- Adrian Vlad Chiotan – președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități
- Petre Ionel – vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
Pe 26 august, ALDE a decis în forurile statutare ieșirea de la guvernare și formarea unei alianțe electorale cu Pro România pentru susținerea candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la prezidențiale.
Cei trei miniștri ai ALDE au demisionat a doua zi din Guvern, dar premierul Viorica Dăncilă a propus miercuri trei membri ai ALDE, în încercarea de evita prezentarea în Parlament pentru confirmarea schimbării structurii coaliției de guvernare.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că respinge remanierea cerută de premierul Viorica Dăncilă, spunând că o consideră nepotrivită: „Niciun ministru nou nu va fi numit în guvern, decât după validarea în Parlamentul României”, a spus șeful statului.