joi

18 aprilie, 2024

18 decembrie, 2013

Premierul Victor Ponta a avut miercuri 18 decembrie o întâlnire neprogramată, de jumătate de oră, cu președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Premierul a fost însoțit de ministrul de finanțe, Daniel Chițoiu.

Discuțiile de la Cotroceni au fost legate de promulgarea legii bugetului. Cu o zi înainte , președintele Traian Băsescu îl anunțase pe premier că nu va promulga bugetul și că îl va returna Parlamentului în ultima zi în care îi permite legea.

Rezultatul discuțiilor de la Cotroceni a fost anunțat de Victor Ponta. Acesta a declarat la începutul ședinței de guvern că a renunțat să introducă suplimentul de acciză de 7 eurocenți pe litru de carburant , pentru trei luni, în urma unei înțelegeri cu Traian Băsescu, care a fost de acord, în aceste condiții, să promulge legea bugetului.


Vizita intempestivă a premierului la Cotroceni a urmat unei întâlniri pe care Victor Ponta a avut-o cu celălalt copreședinte al USL, Crin Antonescu. Întălnirea dintre liderii coaliției de guvernare și mai apoi cea dintre premier și șeful statului au dus la amânarea cu peste 3 ore a ședinței de guvern.

Concesia făcută de prim ministru vine după câteva zile în care PSD și PNL s-au aflat într-un permanent conflict, ajungând până la poziții diferite înclusiv pe chestiuni care țin de bugetul pe anul 2014.

Conflictul din sânul coaliției de guvernare a avut mize dintre cele mai diverse – de la Legea minelor, la numirea noului șef al TVR, de la poziționarea față de buget până la eșuata Lege a amnistiei :

• 10 decembrie – după ședința de plen de pe când a eșuat trecerea prin Parlament a legii minelor, a lobby-ului sau a amnistiei, după modificarea Codului Penal, de care PNL s-a dezis imediat, relațiile dintre PSD și PNL s-au deteriorat continuu.


• 17 decembrie – în ședința de plen a Parlamentului conflictul s-a acutizat după ce parlamentarii PNL nu au participat la votul pe legea minelor și după ce PSD a refuzat să-l desemneze pe jurnalistul Rareș Bogdan la conducerea TVR.

• 18 decembrie – tensiunile s-au accentuat când premierul a propus să emită o Ordonanță de Urgență prin care să împuternicească Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului să numească o conducere interimară la TVR. Miniștrii PNL s-au opus și au cerut să fie menținută procedura parlamentară pentru desemnarea conducerii interimare a postului public. Ședința de guvern a fost amânată.

În paralel, miercuri,  la sediul PNL a avut o întâlnire între Crin Antonescu și Dan Voiculescu.

După discuțiile în contradictoriu cu miniștri liberali, Victor Ponta a plecat, la rândul lui la sediul PNL, unde a avut loc o discuție de jumătate de oră cu președintele PNL.

După întrevederea de la Cotroceni premierul s-a întors la Palatul Victoria unde, în debutul ședinței de guvern, a anunțat că a ajuns la un compromis pe legea bugetului cu Traian Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: