sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 mai, 2013

Președintele ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, i-a vorbit premierului Victor Ponta despre posibilitatea ca gigantul siderurgic să se retragă din Europa, inclusiv de la Galați, din cauza prețului mare pe care producătorii industriali sunt nevoiți să-l plătească la energie, a declarat, marți prim-ministrul.

Șeful Guvernului a participat, marți, la Comitetul Nabucco, reunit la București, prilej cu care a fost chestionat de jurnaliști despre conținutul discuțiilor avute săptămâna trecută cu magnatul indian.

”A vorbit de posibilitatea de a se retrage din Europa. Pentru România este importantă fabrica de la Galaţi, dar pentru întreaga Europă e o mare problemă”, a spus Victor Ponta.


El a arătat că în Europa sunt cele mai mari prețuri la energie electrică, din cauza sprijinului acordat energiilor din surse regenerabile, efort suportat de consumatori în factură.

”La gaze în America preţul este 25% faţă de Europa, la energie electrică, prin energiile regenerabile, care se reflectă în factură, iarăşi avem preţurile cele mai mari”, a spus premierul.

”Dacă preţul energiei în Europa este mult mai mare decât în alte regiuni ale lumii, suntem într-o lume globală, (…) iar o industrie trebuie să fie competitivă”, a completat el.

În context, prim-ministrul a precizat că ArcelorMittal are o problemă cu scumpirea energiei.


”Întreaga companie are o problemă cu creşterea preţului energiei şi asta face Europa în ansamblu, nu doar România, necompetitivă în raport cu ţările din Asia și din alte zone ale lumii”, a mai afirmat Victor Ponta.

Șeful Guvernului a mai precizat că România trebuie să aplice politici interne favorabile investiției de la fostul combinat siderurgic Sidex, însă Bucureștiul este ”între ciocan și nicovală”, pentru că deciziile sale trebuie să primească și acceptul Uniunii Europene.

”Politicile interne pe care le aplicăm sunt de sprijinire a uzinei de la Galaţi, dar e nevoie şi de o coordonare pe plan european, pentru că altfel, dacă ni se impune să adoptăm anumite reguli, suntem între ciocan şi nicovală, între interesul de a ne ţine aici fabricile şi infringementul de la Bruxelles”, a mai spus Victor Ponta.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: