29 aprilie, 2013

”E foarte posibil ca viitorul secretar general al NATO să provină din una din ţările noi membre NATO, asta înseamnă în mod clar Polonia şi România. Ştiam că nu este exclus să fie un român deoarece altcineva, nu Băsescu, a venit, a discutat cu mine acest subiect şi am zis că îl susţin” – a declarat premierul Victor Ponta luni seară, la postul B1Tv.

Premierul a precizat că această persoană i-a cerut sprijinul pentru el, nu pentru preşedintele Traian Băsescu, şi că el i-a răspuns că, „indiferent ce ne-am supărat noi vreodată”, îl va sprijini dacă are o şansă reală să ajungă într-o poziţie atât de importantă.

Întrebat dacă este vorba de Mircea Geoană, premierul a răspuns: „Nu pot nici să confirm, nici să infirm”.


În urmă cu o săptămână, senatorul PSD Mircea Geoană a declarat pentru MEDIAFAX că, în recenta vizită în Statele Unite ale Americii, a pledat ca funcţia de secretar general al NATO să revină în 2014 uneia dintre ţările nou aliate la organizaţie, afirmaţia sa fiind făcută în contextul informaţiilor privind o eventuală candidatură a sa pentru acest post.

Informaţii privind o candidatură a lui Mircea Geoană la postul de secretar general al NATO au fost vehiculate în presa română.

De altfel, Damon Wilson, vicepreşedintele executiv al Consiliului Altantic (grupul strategic american de promovare a politicilor NATO), a scris pe contul său de Twitter că Mircea Geoană este „un candidat credibil pentru funcţia de Secretar general al NATO”.

În presă au apărut şi informaţii referitoare la o candidatură a preşedintelui Traian Băsescu pentru acest post, negate însă de Administraţia Prezidenţială.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: