9 decembrie, 2020

Uniunea Europeană ar putea avea nevoie să organizeze un summit suplimentar pentru a încheia un acord referitor la fondul de redresare economică şi buget, a declarat premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.

”S-ar putea întâmpla să fie necesar un alt summit … poate vor exista mai multe luni lungi de negocieri şi un posibil buget provizoriu. Niciun scenariu nu ar trebui exclus în această etapă”, a declarat premierul într-o conferinţă de presă susţinută la Varşovia, citat de Euractiv.

Comentariile sale survin după ce premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, şi liderul formațiunii conservatoare aflate la guvernare, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, s-au întâlnit marţi la Varşovia cu premierul ungar Viktor Orban.


La Budapesta, premierul Viktor Orban, a declarat după întâlnirea cu partenerii polonezi, că există șanse pentru a se ajunge la un acord la summitul de joi de la Bruxelles, în urma negocierilor purtate cu președinția germană a Consiliului UE.

Discuțiile cu președinția germană sunt „destul de promițătoare”, a declarat premierul Viktor Orban. „Cred că suntem aproape de a ajunge la un acord, ceea ce ar fi o victorie și un rezultat bun și pentru Polonia și Ungaria, și ar putea fi foarte bun pentru UE”, fără a oferi niciun detaliu.

“Dacă discuțiile vor continua în zilele următoare în direcția preferabilă, atunci avem o șansă bună de a câștiga,” a adăugat Viktor Orban, citat de Politico. 

Polonia şi Ungaria blochează fonduri de 1.800 de miliarde de euro întrucât se opun clauzei ce condiţionează eliberarea fondurilor de respectarea statului de drept.

Planul B al Bruxelles-ului


UE va concepe un nou fond de redresare în urma pandemiei care să nu includă Polonia și Ungaria în cazul în care cele două țări nu renunță până marți (8 decembrie) la veto-ul privind aprobarea bugetului comunitar,  a declarat un diplomat de rang înalt al UE, citat de Reuters și Euractiv.
„Trebuie să avem un acord de la Ungaria și Polonia până cel târziu mâine. Dacă nu îl avem, va trebui să trecem la scenariul B “, a declarat diplomatul UE pentru Reuters.

„Scenariul B” ar însemna recalibrarea Fondului de redresare de 750 de miliarde de euro doar pentru celelalte 25 de țări membre, potrivit sursei citate.

În acest scenariu, bugetul multianual ar trebui modificat pentru că Planul de redresare este parte integrantă din buget.

Ministrul german pentru Europa, Michael Roth, a declarat că se fac eforturi pentru a ajunge la o soluţie, dar că ”nu poate exista nicio modificare a mecanismului statului de drept”.

Potrivit unei declaraţii de pe site-ul Comisiei Europene de la Budapesta, bugetul Ungariei va primi cel puţin 4 miliarde de euro în cadrul fondului de redresare din criza coronavirusului.

O sursă a Comisiei Europene a declarat că beneficiul net pentru Polonia ar fi de aproximativ 286 miliarde de zloti (64,24 miliarde de euro).

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: