10 mai, 2021

Mai mulți lideri politici din zona coaliţiei de guvernământ, printre care se numără și premierul Florin Cîțu, ar fi afectat independenţa autorităţii judecătoreşti prin declarațiile referitoare la clasarea Dosarului 10 august 2018, acuză Inspecția Judiciară.

Acuzația este curpinsă în raportul privind „apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său faţă de afirmaţiile din spaţiul public referitoare la modul de instrumentare a dosarului „10 august”.

Raportul a fost întocmit la sesizarea judecătoarei CSM Andreea Annamaria Chiș și în cuprinsul său menționează declarații controversate făcute de premierul Florin Cîțu, de ministrul Justiției – Stelian Ion, liderii USR PLUS Dan Barna și Dacian Cioloș, precum și alți politicieni din coaliția de guvernare. Aceștia și-au declarat public nemulțumirea față de clasarea acelei părți a cazului în care erau incriminați șefii Jandarmeriei care au coordonat intervenția împotriva participanților la mitingul de protest din 10 august 2018.


„S-a produs o încălcare a principiului independenței și echilibrului puterii în stat, cu consecința scăderii încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și, implicit, a afectării independenței autorității judecătorești”, menționează inspectorii care au întocmit raportul.

Verificările IJ au demarat pe 6 aprilie, iar documentul întocmit va fi dezbătut de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în perioada următoare.

Principalele mențiuni din raport:

  • „Prin declarațiile publice, postările pe reţele de socializare, astfel cum au fost preluate şi prezentate în mass-media s-a produs o încălcare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, cu consecința scăderii încrederii cetățenilor în sistemul judiciar și, implicit, a afectării independenței autorităţii judecătoreşti în ansamblul său”.
  • „Din analiza afirmaţiilor personalităţilor publice, reprezentanţi ai puterii executive şi legislative, preluate şi comentate ulterior în mass-media, se acreditează ideea lipsei unei anchete efective a procurorului de caz (…) astfel, în afara principiului separaţiei puterilor în stat consacrat de Constituţia României, autorii emit verdicte, stabilesc vinovăţii şi exercită un adevărat control de legalitate al actelor procurorilor şi al hotărârii judecătoreşti în afara oricărui cadru legal”.
  • „O parte dintre aceştia (politicienii care au făcut declarații publice referitoare la dosar – n. red.) au fost participanţi la acțiunea de protest din data de 10 august 2018 sau/şi autori ai unor plângeri penale în legătură cu evenimentele din 10 august 2018. Or, nimeni nu poate fi judecător/procuror în propria cauză şi este cu atât mai grav a-şi aroga astfel de calităţi, persoane cu calităţi oficiale în stat (executiv, legislativ, europarlamentari)”.
  •  „Au fost depăşite limitele admisibile ale discursului public” fiind  „exprimate opinii şi emise concluzii cu caracter de generalitate, cu un puternic impact negativ asupra întregului sistem judiciar şi a credibilităţii justiţiei în rândul opiniei publice, prin exprimarea unor suspiciuni cu privire la independenţa judecătorilor şi procurorilor atât sub aspect instituţional, ca sistem judiciar, cât şi funcţional, la nivel individual”.
  • „Prin adoptarea unei asemenea poziţii de forţă şi formularea unor aprecieri negative cu privire la activitatea judiciară desfăşurată de procurori şi judecători în dosarul analizat se induce în rândul opiniei publice ideea că statutul judecătorilor şi procurorilor poate depinde de soluţiile „favorabile” ministrului justiţiei pe care aceştia le dispun/pronunţă, urmând a fi „pedepsiţi” în cazul în care soluţiile nu sunt cele aşteptate””.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: