luni

22 aprilie, 2024

13 noiembrie, 2018

Finlanda a propus luni seara să preia Președinția Consiliului Uniunii Europene în locul României, a declarat premierul finlandez, Juha Sipilä (foto).

Guvernul de la București a refuzat, spunând că nu este necesar acest lucru.

În contextul tensiunilor politice din România şi a declaraţiei preşedintelui român, Klaus Iohannis, care a afirmat că România nu este pregătită pentru preluarea Consiliului UE, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a exprimat luni seară disponibilitatea ca Guvernul de la Helsinki să înceapă mandatul european din ianuarie 2019.


Juha Sipilä a subliniat că Bucureştiul nu a făcut această solicitare, precizând că, dimpotrivă, Guvernul de la Bucureşti a confirmat că va prelua Preşedinţia Consiliului UE conform programării, informează agenţia de presă STT şi postul YLE, citată de Mediafax.

România urmează să deţină Preşedinţia rotativă a Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, fiind urmată de Finlanda.

Reamintim că Victor Negrescu, cel care conducea Comitetul de Coordonare a Sistemului naţional de gestionare a Afacerilor Europene şi-a depus demisia ineri, din funcția de ministru delegat al Afacerilor Europene.

Duminică, el a publicat pe Facebook câteva precizări privind situația pe care o lasă în urmă în ceea ce privește preluarea președinției rotative a Consiliului UE:


„Cel mai important lucru este că tot procesul de pregătire a Preşedinţiei României la Consiliul UE este în grafic atât pe dimensiunea politică, cât şi logistică. Totul este deja gata în măsura în care nu se doresc schimbări majore faţă de planurile aprobate de Guvernul României sau de consiliul interministerial privind Preşedinţia Consiliului UE prezidat de primul-ministru”.

Marți, răspunzând criticilor președintelui Klaus Iohannis, care a declarat luni că România nu este pregătită pentru preluarea Preșdinției UE și a cerut demisia Guvernului, premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că totul este în grafic:

În calitate de prim-ministru al României, vă asigur că România este pregătită, că suntem în grafic atât din punct de vedere al programului pentru Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, dar şi din punct de vedere organizatoric şi logistic. Cred că astfel de declaraţii nu pot face decât rău României.

Cred că este un fapt fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene şi cer tuturor forţelor politice, inclusiv preşedintelui României, domnului Iohannis, să se abţină de la astfel de declaraţii, pentru că România are nevoie de consens, România are nevoie de unitate şi are nevoie de buni români care să se gândească în primul rând la propria ţară, şi mai puţin la interesele personale.

Tot marți, a răspuns criticilor președintelui și Ministerul Afacerilor de Externe, care susține și el că totul va fi în regulă.

Prezentăm integral comunicatul MAE:

În contextul apariției în mass media a unor informații conform cărora România nu ar fi pregătită să preia mandatul Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar guvernul finlandez și-ar fi exprimat disponibilitatea de a acorda sprijin, inclusiv prin devansarea exercitării mandatului de către Finlanda a Președinției Consiliului Uniunii Europene, începând cu 1 ianuarie 2019, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Așa cum Guvernul României a reiterat în nenumărate rânduri, România este pregătită pentru preluarea, la 1 ianuarie 2019, a mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene, iar pregătirile se desfășoară conform calendarului.

De asemenea, atragem atenția că Guvernul finlandez apreciază că pregătirea României privind preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene este în grafic, iar dialogul în cadrul formatului TRIO confirmă, încă o dată, capacitatea României de a exercita cu succes acest mandat.

În urma clarificărilor oferite de Ambasada României la Helsinki, principalul cotidian finlandez a publicat o actualizare a informației care tratează declarațiile oficialilor finlandezi, actualizare ce cuprinde poziția Executivului român și clarifică faptul că România nu se află în imposibilitatea de a-și exercita mandatul de Președinție a Consiliului UE și nu va solicita asistență, în acest sens, Guvernului finlandez.

Reiterăm că exercitarea în bune condiții a mandatului privind Președinția României a Consiliului Uniunii Europene este un exercițiu comun, care trebuie să aibă la bază un consens politic între toate instituțiile statului și un dialog deschis și onest, care să permită României să îndeplinească cu succes această responsabilitate. Acest mandat constituie o oportunitate pentru confirmarea angajamentului României față de Uniunea Europeană și de promovarea valorilor sale, cât și a consolidării și articulării rolului României la nivelul statelor membre.

Nu în ultimul rând, subliniem importanța tratării cu maturitate a unor informații care nu sunt fundamentate pe demersuri reale și care pot afecta imaginea României și influența credibilitatea și statutul său la nivel european.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: