luni

27 martie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

30 ianuarie, 2023

Guvernul a ieșit luni din nou să se împrumute de pe piețele financiare internaționale, prin redeschiderea a două emisiuni de obligațiuni, după ce a mai realizat deja un împrumut extern de patru miliarde în prima săptămână a anului.

Statul are un necesar de finanțare foarte ridicat în 2023, de circa 160 de miliarde de lei (32 de miliarde de euro), echivalentul a 10,3% din PIB, nivel record, potrivit rapoartelor Ministerului Finanțelor Publice (MPF).

Cele două emisiuni redeschise au scadență în septembrie 2026, respectiv septembrie 2029. Primele sunt cotate la MS (rata midswap)+195 puncte procentuale, iar cele din urmă la MS +340 puncte procentuale, potrivit Bloomberg. Rata MS pentru titluri pe 3 ani în euro este de 3,13% în prezent, iar pentru 6 ani de 2,92%.


România a mai împrumutat la începutul acestui an aproape patru miliarde de dolari.

Potrivit strategiei MFP, Guvernul își propune să împrumute echivalentul a 11-12 miliarde de euro de pe piețele externe în acest an.

Volumul indicativ de împrumuturi ce vor fi contractate de pe piața internă este în sumă de circa 97-102 miliarde de lei.

Necesarul de finanțare din 2023 este determinat de:

  • nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 4,4% din PIB – aproximativ 68 de miliarde de lei;
  • volumul datoriei de refinanțat în anul 2023, în sumă de cca 92 de miliade de lei; acestea reprezintă împrumuturi mai vechi care ajung la scadență în acest an și vor fi înlocuite de noi împrumuturi, cu dobânzi semnificativ mai mari.

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Moto: ”Generalii mei, în temeinica lor prostie, veneau și-mi spuneau: <Majestate, oamenii nu mai vor să lupte>. Iar eu în sinea mea mă gândeam: <adică nu mai vor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: