Cloud-ul guvernamental – restanța esențială în digitalizarea administrației

Una dintre marile restanțe ale guvernului Orban în materie de digitalizare o reprezintă neadoptarea Legii cloud-ului guvernamental, componentă esențială pentru transformarea digitală a administrației românești.… Mai mult›
17.01.2021
Lecțiile ieșirii din criza precedentă, pentru criza actuală: istoria corelației PIB – salariu – inflație

În condițiile în care rezultatul economic este în scădere, cazul României anului 2020 (-5% pe primele trei trimestre), se pune problema sursei și a ritmului… Mai mult›
17.01.2021
România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE. Evoluțiile din 2010 încoace și implicații

România a consemnat în 2019 cea mai mare scădere a prețului caselor între statele UE (valoare ajustată cu inflația), potrivit unei analize publicate de Eurostat.… Mai mult›
15.01.2021
Bugetul 2021: în căutarea unei consolidări fiscale fără șocuri

Bugetul pe anul 2021 reprezintă ora adevărului – atât pentru ieșirea din criza produsă de Covid și menținerea unei direcții de dezvoltare coerente, cât și… Mai mult›
14.01.2021
Portugalia – aliat-surpriză al grupului care respinge condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept
de Iulian Soare , 30.11.2020
Premierul Portugaliei, António Costa (foto), ar fi criticat propunerea de constituire a mecanismului care condiționează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept în cadrul reuniunii din noiembrie a Consiliului UE, scrie Euractiv, care citează publicația portugheză Publico.
În ciuda declarațiilor publice în care susține contrariul, premierul portughez s-a poziționat de partea Poloniei și Ungariei în timpul discuțiilor oficiale, scrie ziarul portughez.
Atitudinea ”foarte critică” a Portugaliei în legătură cu condiționarea accesului la fondurile de relansare economică este subliniată și în sinteza reniunii din noiembrie a Consiliului – document clasificat- realizată de președinția germană a Consiliului, afirmă publicația portugheză.
Ministrul de externe al Portugaliei a asigurat Publico că respectul pentru domnia legii este o linie roșie pe care Guvernul de la Lisabona nu o încalcă, precizând că acest guvern ”este întotdeauna gata să contribuie la găsirea unei soluții care să permită un acord pe bugetul multianual”.
Portugalia urmează să preia în ianuarie, de la Germania, Președinția Consiliului UE și va fi responsabilă cu eventuale negocieri suplimentare cu Ungaria și Polonia.
Pentru a confirma informațiile publicate, ziarul portughez a discutat cu fostul ministru de Externe al Poloniei Witold Waszczykowski, care a declarat: ”Portugalia s-a poziționat de partea noastră în acest război ideologic”, precizând că la fel au procedat colegele de Grup Visegrad Slovenia și Letonia.
António Costa a afirmat recent că statele membre care doresc ”valori comune” trebuie distinse de cele care consideră viitorul Europei din perspectivă pur economică.
Într-o referire indirectă la Țările de Jos, António Costa a afirmat că există state, ”unele chiar membre fondatoare ale proiectului european, care de asemenea se întreabă care este acest viitor european”.
Contactate de Euractiv, surse din Bruxelles au exprimat surprindere față de poziția Portugaliei, arătând încă că premierul Costa a spus, în iulie, că bugetul UE și statul de drept trebuie abordate în discuții separate, în timp ce premierul olandez Mark Rutte și omologul său finlandez, Sanne Marin, au insistat pentru discutarea unui mecanism al statului de drept la summitul din iulie.
Germania încearcă în prezent să convingă Ungaria și Polonia să renunțe la obiecțiile ridicate vizavi de propunerea de instituirea unui mecanism de condiționare a accesului la fonduri UE de respectarea statului de drept, astfel încât bugetul multianual UE să poată fi aprobat la reuniunea din decembrie a Consiliului UE.