Ponderea în PIB a exporturilor de mărfuri și servicii scade constant de 4 ani

În pofida indicatorilor relativ buni de creștere economică, dacă ar fi să urmărim doar avansul PIB, România a înregistrat încă din anul 2017 o scădere continuă a ponderii exporturilor de mărfuri și servicii în rezultatul economic. Datele publicate de Eurostat ne poziționează (din ce în ce mai) slab față de alte state din regiune, atât ca grad de deschidere a economiei cât și ca sold al schimburilor externe.

Astfel, la export s-a atins un maxim în partea a doua a deceniului trecut de doar 42%, situat undeva la jumătate față de țări precum Ungaria sau Cehia iar tendința a fost de diminuare a ponderii livrărilor de mărfuri și prestărilor de servicii către exterior. Argumentul că economiile mai mici au tendința să aibă acest indicator mai ridicat nu se verifică, cel puțin pentru România și Cehia au PIB-uri aproape identice.

Mai mult, pe partea de import s-a ajuns la un maxim de 45,3% în 2018 (adică după ce trecuse euforia creșterii economice record din 2017, an în care țara noastră a înregistrat o creștere economice record, de 7,3%).

(Citiți și:”Atenție la ”V”: Economia – și România odată cu ea – își revine la valoarea din 2019, dar la o cu totul altă calitate. Au apărut CRONICILE 90 – titlurile și autorii”)

Până și în anul pandemiei, pragul de 40% din PIB, devenit inaccesibil exporturilor din motive obiective, a fost depășit lejer pe segmentul de importuri.

Problema majoră, soldul negativ în continuă creștere

În acest context, la impresia permanentă a succeselor trecute care au indus consumuri viitoare crescute peste posibilitățile reale ale economiei, s-au adăugat necesitățile impuse de pandemie. Iar decalajul dintre exporturi și importuri, deja prezumat negativ pentru simplul motiv că ne-am obișnuit să consumăm pe datorie, s-a tot mărit.

Pentru referință, am selectat mersul lucrurilor pe sold în cele patru țări relevante, colega de val de aderare din 2007, Bulgaria, precum și cele trei țări din Europa Centrală cu regim valutar similar, de flotare a mondei naționale (vecinii de la sud de Dunăre au curs fix față de euro), față de care vrem să ținem aproape ca nivel de trai.

Dincolo de faptul că suntem singurii care ne-am cantonat în zona negativă a soldului extern din schimburile de mărfuri și servicii, am mai și accentuat destul de puternic această tendință. Cu consecințe tot mai importante asupra presiunii puse pe cursul de schimb și pe politica monetară, obligată să compenseze cumva acest deficit extern esențial pentru a păstra controlul creșterii prețurilor în limite rezonabile.

Astfel, ne-am trezit cu o poftă crescută de mâncare la masa comună a pieței unice, masă pe care noi am pus tot mai puțin. Nota de plată a început să se contabilizeze tot mai mult în contul nostru iar consecințele neplăcute se vor vedea inevitabil în viitor chiar dacă ne simțim încă bine pentru moment.

Refacerea acestui echilibru fundamental și reintrarea „în rândul lumii” este esențială pentru progresul pe termen lung, de la limitarea datoriei publice ( singurul criteriu pe care îl mai îndeplinim din cele cinci necesare adoptării euro) și până la disponibilizarea de fonduri cu care să consolidăm dezvoltarea economică, nu poziția de poziția de piață de desfacere pentru alții.