23 decembrie, 2019

Guvernul polonez a aprobat luni bugetul de stat pentru 2020 care prevede un deficit zero, o creştere economică de 3,7% și o inflaţie de 2,5%, potrivit Agerpres.

Asta în condițiile în care guvernul de la Varșovia are în plan ample măsuri de stimulare a consumului, printre care dublarea salariului minim până în 2023 și creșterea unor cheltuieli sociale.

Bugetul prevede că anul viitor veniturile vor fi egale cu cheltuielile la 435,5 miliarde zloţi (102 miliarde euro sau 113 miliarde dolari).

(Citiți și: ”Cum faci să crești salariile în an electoral: ghidul polonez”)


Premierul Mateusz Morawiecki a subliniat că bugetul pentru anul viitor este unul orientat spre creştere şi care asigură continuarea finanţării pentru programele de asistenţă socială.

„În contextul turbulenţelor din jurul nostru, inclusiv Brexit, încetinirea creşterii economice în zona euro şi disputele comerciale dintre China şi SUA, acest buget stabil şi echilibrat ne oferă un sentiment de confort şi o plasă de siguranţă pentru 2020”, a declarat Morawiecki în conferinţa de presă de după reuniunea Cabinetului.

Anterior, premierul Morawiecki a declarat că bugetul pe 2020 va fi primul buget al Poloniei fără deficit de după căderea comunismului şi începutul reformelor de piaţă în urmă cu trei decenii.


Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: