marți

23 aprilie, 2024

9 noiembrie, 2019

Oficiul polonez pentru protecția concurenței și consumatorilor (UOKIK) a anunțat vineri că a amendat cu suma de 172 milioane zloți (40 milioane euro) grupul francez de utilități Engie, în cadrul unui dosar care vizează finanțarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, transmite Reuters.

UOKIK a precizat că Engie a refuzat să îi transmită documente și informații cu privire la acordurile pe care le-a semnat cu grupul rus Gazprom.

„Compania a refuzat cu încăpățânare şi în mod nejustificat să ne transmită documentele şi materialele pe care le-am cerut. A provocat o întârziere semnificativă în acțiunile noastre care vizează finanțarea Nord Stream 2”, a informat directorul adjunct de la UOKIK într-un comunicat de presă.


În replică, grupul Engie a informat că nu este de acord cu afirmațiile Oficiului, adăugând că va contesta amenda.

„Contestăm fundamentul juridic al acestei decizii. Vom face apel”, a declarat un purtător de cuvânt de la Engie.

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcția a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operațională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro iar companiile europene vor suporta jumătate din costuri.

Polonia susține că Nord Stream 2 este o amenințare la adresa securității energetice a Europei, avertizând că acest proiect va consolida și mai mult poziția dominantă de care se bucură Gazprom pe piața gazelor naturale din Europa.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: