Comisia Europeană urmează să trimită Poloniei prima amendă pentru nedesființarea camerei disciplinare pentru judecători, din cadrul Curții Supreme. Varșovia avea ca termen limită data de 11 ianuarie pentru anunțarea datei și modalității de renunțare la această structură. Pentru că nu a transmis informațiile către CE, executivul UE va trimite o factură de 70 de milioane de euro.
Amenda va trebui plătită în 45 de zile, scrie Reuters, preluată de Agerpres.
Camera disciplinară a Curţii Supreme poloneze a fost înființată în cadrul reformei sistemului judiciar iniţiate de guvernul polonez condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS). Comisia a cerut desființarea acesteia, întrucât nu oferă suficiente garanții de independență magistraților, poate fi folosită ca instrument de presiune politică și nu respectă legislația europeană.
CE a sesizat Curtea de Justiție a UE, care a impus eliminarea structurii, iar printr-o a adoua hotărâre a stabilit o amendă de un milion de zi până când autoritățile poloneze vor desființa această cameră disciplinară.ei camere disciplinare.
România ar putea ajunge într-o situație similară
România ar putea ajunge într-o situație similară, întrucât nu a îndeplinit solicitarea Comisiei de desființare a Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor în justiție (SIIJ), o structură creată de guvernarea PSD – PNL, în 2017.
Despre SIIJ, experții UE au aceleași observații precum în cazul camerei disciplinare poloneze: nu respectă dreptul european și reprezintă o pârghie politică împotriva judecătorilor și procurorilor.
Autoritățile din România au ignorat deja două decizii ale CJUE, pe sesizări primite din partea instanțelor.
Procedura de sancționare a României poate fi declanșată de Comisie, printr-o acțiune la CJUE în care să ceară direct amendarea pentru nerespectarea hotărârilor curții din Luxemburg.