joi

25 aprilie, 2024

27 ianuarie, 2020

Parlamentarii PNL s-au întâlnit luni cu  ministrului dezvoltării, Ion Ștefan (foto), iar la finalul întâlnirii deputatul Florin Roman a anunțat că potențiala modificare a programelor de construire a rețelei de canalizare în mediul rural prin realizarea de fose septice.

”În mediul rural tot mai puțină lume se racordează la rețeaua de canalizare din cauza prețurilor mari la branșamente. Există o discuție la nivelul PNL pentru o subdiviziune pe fose septice a programului de introducere a canalizării. În zonele rurale unde populația scade, prețul foselor e mult mai rezonabil. Gândiți-vă că o canalizare costă circa 15-20 miliarde lei vechi, gradul de branșare la rețea e între 30-40% la canalizare, pentru că oamenii refuză din cauza costurilor”, a afirmat Florin Roman.

Deputatul PNL a spus că că fosele septice ar trebui să fie amenajate pe grupuri de 20-30 zeci de proprietăți, mai ales în zonele de munte. ”O asemenea fosă ar fi 50.000 de euro”, a explicat Florin Roman, citat de Digi 24.


Aproximativ 80% din locuinţele din mediul rural nu sunt conectate la reţeaua de canalizare.

Ministrul dezvoltării, Ion Ștefan, s-a remarcat prin declarația legată de acest program de dezvoltare rurală: ”Mâine vom construi acum. Ceea ce am putea putea face mâine facem astăzi. Construim acum mâine. Nu mai așteptăm ani pentru a finanța aceste proiecte în exercițiul financiar 2021-2027. Vom finanța aceste proiecte din lista de rezerve acum. Când vorbim despre toaletele din curtea școlii într-adevăr suntem într-o direcție corectă și bună. Când vorbim de toaletele din curtea şcolii într-adevăr suntem într-o direcţie corectă şi bună. Am avut discuţii cu Ministerul Educaţiei, cu doamna Raluca Turcan. Vom finaliza acest proces de a construi toalete pentru elevi să nu mai fim nevoiţi să mergem iarna în curte. (…) Eu cred că peste 80% din şcolile din România, care au avut această problemă, peste 1.000 de unităţi şcolare, această problemă va fi finalizată în acest an”.

Parlamentarii PNL au reclamat premierului că membrii cabinetului nu răspund solicitărilor colegilor din Parlament și s-au plâns de comunicarea „slabă” pe care o au cu miniștrii.

„Am început seria întâlnirilor dintre grupul parlamentar PNL și colegii miniștri. Astăzi (luni – n.r), vor fi cinci întâlniri. Am început cu domnul ministru al Economiei, domnul Popescu, continuăm cu domnul ministru al Dezvoltării Regionale, ministerul de Finanțe, ministerul de Transporturi și ministerul Educației, astăzi”, a transmis liderul deputaților PNL, Florin Roman, după consultările cu ministrul Economiei, Virgil Popescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: