vineri

19 aprilie, 2024

6 aprilie, 2020

PNL a atacat la Curtea Constituţională a României (CCR) două legi promovate de PSD şi adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, la data de 3 aprilie. Este vorba despre Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României.

”Pe principiul «Fă-te că munceşti», PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe «genunche», parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corecta loialitate între guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern. Şi fără avizul Consiliului Economic şi Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de Guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară şi fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. Celor două iniţiative le lipsesc punctul de vedere al Guvernului şi impactul socio-economic, juridic şi bugetar, deşi PSD, partidul populismului, deschide calea unor «facilitati», care în final, vor fi suportate tot de cetăţeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilităţi”, a afirmat liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.

Potrivit acestuia, în cazul suspendării ratelor la bănci, măsura propusă nu face diferenţa între rău platnici şi buni platnici, ”propunerea PSD tratând la fel pe cei cu plata la zi a ratelor şi pe cei care nu au plătit de 3 luni”.


”În cazul facilităţilor fiscale, în care PSD propune amânarea plăţilor la utilităţi, în comunicarea publică, populiştii au «uitat» să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuţie, din credite, ceea ce înseamnă ca după 3 luni, PSD le face cadou romanilor facturi greu împovărătoare. La fel şi în cazul CAS şi CASS. În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci şi amatoriste şi populiste”, a transmis Roman.

Potrivit acestuia, ”propunerile domnilor Ciolacu, Ponta şi ale aliaţilor de strânsură, întorc România în vremurile epocii de aur a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu efecte devastatoare pentru economia naţională şi cetăţenii români”.

”Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie şi va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă. Deputaţii liberali au explicat în cadrul aşa-ziselor dezbateri parlamentare, neconstituţionalitatea  adoptării acestor legi populiste şi iresponsabile. Cu toate acestea, PSD, Pro România şi acum, oamenii noi în politica, au votat cot la cot, din perspectivă pur electorală, în contradicţie totală cu funcţionarea unei economii funcţionale, oricum şubrezită de criza pandemică”, a mai afirmat Florin Roman.

Potrivit acestuia, ”aceste legi toxice nu vor intra în vigoare”.


Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat vineri legea PSD privind amânarea plăţii ratelor la bănci, dar şi o propunere legislativă a lui Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu prin care populaţia şi firmele pot amâna plata facturilor la utilităţi şi care permite firmelor să amâne cu trei luni virarea contribuţiilor de asigurări sociale, reduse cu 50%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: