sâmbătă

13 iulie, 2024

15 iulie, 2020

Contractul dintre Primăria Capitalei și compania Apa Nova (parte a Grupului Veolia) va fi prelungit cu 12 ani, conform unui proiect de hotărâre adoptat miercuri de majoritatea PSD – ALDE din Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Actualul contract de concesiune a fost semnat în anul 2000 și expiră în 2025, așa încât prelungirea prin act adițional se va face până în 2037.

Apa Nova se obligă să facă investiții nou asumate în valoare de 231 de milioane de euro pentru care promite să nu majoreze tarifele de apă și canal plătite de bucureșteni.

Ana Ciceală (USR): Înainte de extinderea contractului este nevoie de un audit independent care să spună dacă Apa Nova și-a respectat angajamentele

Consilierii USR au cerut miercuri eliminarea subiectului de pe ordinea de zi și amânarea deciziei, pentru ca viitorul Consiliu General, format după alegerile programate pe 27 septembrie, să analizeze înaintea votului modul în care s-a desfășurat contractul.


Ana Ciceală, consilier USR, pe contul său de Facebook:

Prelungirea contractului cu Apa Nova cu doar câteva luni înainte de încheierea mandatului ridică serioase semne de întrebare. Marile tunuri ale administrațiilor PSD s-au dat pe final de mandat, inclusiv prin astfel de contrate de utilități. Nu trebuie ca în acest caz să avem o prelungire de contract ”aranjată” în spatele ușilor închise și executată cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Prelungirea cu 12 ani a contractului cu Apa Nova este o improvizație făcută pe genunchi, fără o analiză serioasă în spate.

Pentru a prelungi acest contract, ar trebui să vedem mai întâi dacă Apa Nova și-a respectat toate angajamentele din contractul anterior.


Eu despre Apa Nova știu că a dat șpăgi consilierilor din mandatele trecute ca să aprobe majorări de tarife.

Nu știu în schimb cum s-au achitat de obligațiile pe care le aveau față de oraș și față de bucureșteni.

Înainte de a discuta prelungirea contractului, este nevoie de un audit independent al acestui serviciu.

Primarul general invocă noul coronavirus pentru a explica lipsa fondurilor pentru investiții

Orașul are nevoie de investiții de aproape două miliarde de lei pentru a ține pas cu dezvoltarea orașului, iar PMB, în contextul pandemiei Covid-19, nu are acești bani, precizează Gabriela Firea în referatul de aprobare:

Ținând cont de valoarea investițiilor realizate în perioada 2000 – 2020 în sistemul de apă şi canalizare, atât de către municipalitate în cuantum de 510 milioane de euro, cât şi de către Concesionar în valoare totală de 533,07 milioane de euro, dezvoltarea urbanistică tot mai accelerată a Municipiului Bucureşti din ultimul deceniu nu a putut fi acoperită de dezvoltarea în acelaşi ritm a infrastructurii de apă și canalizare în pofida programelor de investiții derulate de concedent și de Concesionar.

Pe de altă parte Bucureştiul, este un oraș în plină dezvoltare și expansiune atât teritorială cât și demografică care necesită, în perspectiva realizării zonei metropolitane, investiții ample în infrastructura de apă şi canalizare, Master Planul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare aprobat prin Hotărârea CGMB nr.577/2019 estimând valoarea acestor investiții la aproximativ 1.872 milioane de Euro.

Pentru a satisface aceste necesități, Concedentul – Municipiul Bucureşti va trebui în perspectiva următorilor 30 de ani să identifice resursele necesare. Mai mult, dat fiind actualul context caracterizat prin realocarea de lungă durată a fondurilor europene, naționale, locale etc. către acele sectoare grav afectate de pandemia cu noul corona – virus care provoacă boala COVID-19, prin sarcinile care grevează bugetul local al Municipiului Bucureşti (…), Concedentul nu va putea dispune de Fondurile Publice necesare finanțării infrastructurii de apă și canalizare.

Investițiile asumate Apa Nova prin actul adițional

Compania Apa Nova se obligă să finalizeze două lucrări asumate deja și să investească alte 230,9 milioane de euro într-un nou Program Investitional Obligatoriu.

Lucrările de reabilitare/extindere se vor realiza pe aproximativ 1.800 de străzi, respectiv se vor realiza în total aproximativ 675 km rețea de apă și canal.

Noile investiții vor fi stabilite de ambele părți, pe baza următoarelor criterii principale:

  • reducerea riscului de inundații în zonele centrale;
  • lucrări pentru cresterea siguranţei Sistemului în cazuri de forţă majoră – poluare majoră, cutremure etc.;
  • redimensionare/reabilitare retele de alimentare cu apă şi de canalizare din zonele centrale, pentru a se putea astfel realiza extinderile rețelelor avute în vedere;
  • extinderi ale rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare pe străzile cuprinse în programele de modernizare a infrastructurii tehnico-edilitare şi stradale ale Municipiului Bucureşti.

Noul Program Investițional Obligatoriu va cuprinde:

  • proiecte de investiții atât în zona centrală a oraşului precum (Tineretului – Văcăreşti, Centrul Istoric-Cartierul Evreiesc
  • proiecte în zonele aflate în plină dezvoltare urbană (Odăi-Bucureşti-Ploieşti-Siseşti, Lacul Morii, Giulesti – Sârbii, Prelungirea Ghencea, zona Militari, etc.).
  • compensarea unor costuri suplimentare în valoare de aproximativ 14,6 milioane euro, pe care le va suporta Apa Nova.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: