vineri

29 martie, 2024

5 iulie, 2020

Cel mai probabil, planul de revizuire a sistemului de migraţie a blocului comunitar va fi gata abia în toamnă, potrivit comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson (foto), care are ca sarcină elaborarea mult anticipatei propuneri a Comisiei Europene.

Statele membre ale UE trebuie mai întâi să se pună de acord asupra planului de relansare economică după pandemia de coronavirus şi asupra bugetului multianual, a explicat Ylva Johansson, pentru dpa, citată de Agerpres.

„Sunt gata să prezint Pactul pentru Migraţie şi Azil atunci când va fi momentul, cel mai probabil în septembrie”, a anunţat comisarul european.


Elaborarea pactului şi încercarea de a convinge toate cele 27 de state membre ale UE, profund divizate pe acest subiect, să-l accepte, reprezintă fără îndoială cea mai dificilă şi crucială sarcină din portofoliul lui Johansson.

Ani la rând, ţările sudice ale UE au acuzat alte ţări membre de lipsă de solidaritate, în contextul în care multe refuză să preia cota stabilită din zecile de mii de migranţi care ajung în fiecare an în UE pe Marea Mediterană.

În prezent, aşa-numitul Regulament Dublin stipulează că solicitanţii de azil trebuie să depună cererea de azil în prima ţară a UE în care au sosit, un sistem care pune o presiune uriaşă pe Grecia, Italia, Spania şi Malta.

„Este o sarcină grea. Propunerile fostei Comisii nu au fost niciodată acceptate pe deplin”, afirmă  Ylva Johansson.


Viena, Budapesta şi Praga se numără printre capitalele europene care se opun cotelor obligatorii de redistribuire a migranţilor.

Johansson a declarat pentru dpa că este optimistă după discuţiile pe care le-a avut cu fiecare stat membru. „Cred că toată lumea îşi dă seama că trebuie să ajungem la un compromis. Aşa funcţionează Europa”, a remarcat comisarul european.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: