18 februarie, 2014

Piaţa auto europeană a crescut în ianuarie pentru cea de-a cincea lună consecutiv, Dacia înregistrând cel mai bun început de an în topul mărcilor, cu un avans de 38,9%, potrivit datelor publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Înmatriculările de autoturisme noi din statele Uniunii Europene au crescut în luna ianuarie cu 5,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 935.600 unităţi, piaţa încetinind după un avans de 13% în decembrie.

Creşterea se datorează unei reveniri a încrederii consumatorilor din zona euro, care traversează o perioadă de revenire a economiei.


Livrările Dacia în UE au urcat cu 38,9% în prima lună din an, de la 20.200 la 28.100 autoturisme, cota de piaţă a mărcii româneşti avansând de la 2,3% în ianuarie 2012 la 3% în prezent.

Cu o creştere puternică la Dacia şi un avans de 4,2% al vânzărilor mărcii Renault, vânzările grupului francez în UE au urcat cu 13,4% în ianuarie, la 86.500 unităţi, cu o cotă de piaţă de 9,2%, faţă de 8,6% cu un an în urmă. Renault s-a menţinut pe locul al treilea în topul producătorilor de automobile din Europa, dar a înregistrat cea mai mare creştere dintre primele cinci companii de pe piaţă după volum.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto european, a înregistrat livrări în creştere cu 8,9%, la 237.500 unităţi. Marca Skoda a avansat cu 10,9%, la 41.100 automobile înmatriculate. PSA Peugeot Citroen, cel mai mare producător auto francez, a afişat o creştere de 7,4% a vânzărilor, la 109.300 maşini.

Înamtriculările Ford în UE au crescut în ianuarie cu 9,5%, la 65.900 unităţi, în timp ce General Motors, proprietarul Opel şi Chevrolet, a raportat o scădere de 5,3%, la 64.700 automobile.


Grupul italian Fiat a consemnat a înregistrat livrări în coborâre cu 2,1%, la 58.600 unităţi, în timp ce vânzările companiei japoneze Toyota în UE au urcat cu 16,8%, la 44.300 unităţi. Nissan, partenerul de alianţă al Renault, a consemnat o scădere de 4,8%, la 31.500 automobile.

Pe segmentul automobilelor premium, Audi a înregistrat o creştere de 9,5%, la 52.700 unităţi, iar grupul BMW, care deţine şi marca Mini, a afişat un avans de 0,5%, la 55.300 livrări. Grupul Daimler, care deţine Mercedes-Benz şi Smart, a raportat o scădere de 0,6%, la 48.900 înmatriculări, generată exclusiv de marca Smart, în timp ce marca Mercedes a crescut cu 0,7%.

Înmatriculările de autoturisme noi din România au crescut în ianuarie cu 15,4%, la aproximativ 5.100 unităţi, avans similar celui înregistrat de Grecia, unde livrările au totalizat în prima lună din an aproape 6.400 maşini.

Cele mai puternice creşteri din UE au fost înregistrate de Irlanda (cu 32,8%, la 22.900 unităţi), Portugalia (31,8%, la 9.250 maşini), Croaţia (29,4%, la 2.350 automobile) şi Slovacia (24,8%, la 5.450 unităţi).

Germania, cea mai mare economie europeană, a înregistrat o creţtere de 7,2% a pieţei auto în ianuarie, la 206.000 înmatriculări de automobile noi. Înregistrările din Marea Britanie au urcat cu 7,6%, la 154.500 unităţi, iar în Franţa a fost consemnată o creştere de 0,5%, la 125.450 maşini. Numărul înmatriculărilor a crescut şi în Italia, cu 3,2%, la 117.800 unităţi.

Piaţa auto din Ungaria a urcat cu 19,7% în prima lună din an, la aproape 4.400 autoturisme, iar Bulgaria a înregistrat o creştere de 1,3%, la 1.360 maşini.

Polonia afişează un avans de 11,2%, la 29.200 maşini, iar în Cehia livrările au crescut cu 13%, la 13.700 automobile.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: