24 aprilie, 2017

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) apreciază punerea în discuție publică a viitoarei legi de salarizare unitară în România, care se face, afirmă un comunicat al organizației, ”în condițiile unor distorsiuni generate de măririle administrative, arbitrare operate în anul 2016 și anul 2017 la presiunea unor grupuri ocupaționale, obligând Ministerul Muncii la formularea unui text de lege ale cărei prevederi sfidează atât realitățile economice, cât mai ales pe cei angajați în mediul privat, în mod deosebit pe cei din industria româneasca, cu capital autohton.”

Potrivit comunicatului:

Niveluri de salarizare deja aflate in plata in sectorul bugetar genereaza in aceasta perioda o  migratie masiva a personalului calificat, ingineresc indeosebi, din sectorul privat catre sectorul bugetar, chiar prin afectarea calificarii individuale dobandite de acestia in ani de activitate.


Reducerea activitatii sau chiar incetarea acesteia in companiile private ce Nu vor putea concura salarial cu salariile preconizate a fi platite  in sectorul bugetar vor reduce incasarile la Bugetul de Stat.

Salariile in sectoarele industriale, sunt determinate de productivitatea atinsa, de gradul de complexitate a muncii si a competitiei pe piata de profil, criterii care lipsesc complet in stabilirea salariilor in sectorul bugetar, cresterile de salarii fiind realizate birocratic si generalizat pentru fiecare familie ocupationala.

PIAROM intelege necesitatea cresterii salariilor unor categoriii de angajati din sectorul bugetar, dar apreciaza ca inacceptabila realizarea acestui deziderat, in lipsa unui studiu aprofundat asupra influentei acestei reglementari asupra salarizarii in domeniul privat.

O reglementare de asemenea importanta solicitam a fi pusa in discutie publica, insotita de un studiu de impact asupra efectelor salarizarii in mediul privat.


Totodata o asemenea reglementare realista  ar trebui sa urmeze adoptarii de masuri de reorganizare/ eficientizare a structurilor  institutiilor publice, ministerelor, agentiilor si administratiei locale.

Ignorarea consecintelor grave ce vor fi suportate de companiile private, este de neinteles, in conditiile in care companiile cu capital autohton, angajator a peste 2/3 din totalul salariatilor vor fi cel mai grav afectate.

PIAROM atentioneaza Guvernul si Parlamentul Romaniei asupra dificultatilor majore generate de masurile de crestere discretionara, cu rate de crestere arbitrare a salariilor in ultimii 3-4 ani, incepand cu salariul minim pe economie si terminand cu cresterile majore  ale salariilor diverselor categorii profesionale, deja operate in 2016-2017, politica care va compromite activitatea indeosebi a companiilor producatoare, atatea cate au supravietuit crizei economice prelungite.

Salariile vor putea fi marite doar daca Guvernul va adopta masuri ferme, curajoase capabile sa modifice structura Economiei romanesti, favorizand clar productia de bunuri, indeosebi a celor cu valoare adaugata semnificativa.

Romania va putea plati salarii mai mari numai in conditiile in care vor munci mai multi romani, care vor produce bunuri cu valoare adaugata mare.

Politicile publice de favorizare excesiva si fara corespondent economic a unor categorii sociale vor  produce daune majore companiilor private, indeosebi celor avand capital autohton.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: