vineri

19 aprilie, 2024

27 iunie, 2022

Petrea Daea (foto) este una din cele cinci-şase variante ale Partidului Social Democrat pentru o nouă nominalizare la Ministerul Agriculturii, a declarat luni preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

„Avem vreo cinci sau şase variante. Am avut discuţii telefonice şi ieri la sediu şi alaltăieri la sediu, cu colegii mei. Din cele cinci-şase variante, o să venim cât mai repede cu o propunere”, a spus Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.

Petre Daea „este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”, a adăugat Marcel Ciolacu. Petre Daea a mai fost ministru al Agriculturii. Și-a făcut o reputație specială lăudând oile (niște „statui vii”) și clamând, în Parlamentul European că, în România, „cormoranii fac baie în piscine”.


Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Prin acelaşi document s-a luat act de demisia lui Adrian Chesnoiu din funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Ministrul Adrian Chesnoiu a demisionat înaintea ridicării imunității

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, joi, Camerei Deputaţilor ridicarea imunităţii pentru efectuarea urmăririi penale faţă de un deputat din Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru abuz în serviciu. Surse judiciare au precizat că ar fi vorba despre ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, potrivit Agerpres.

Ulterior, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a anunţat că se retrage din funcţie şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat.

De asemenea, el le cere deputaţilor vot pentru ridicarea imunităţii parlamentare.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: