2 mai, 2023

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat că i s-a comunicat marţi că România va primi compensaţii pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina în valoare de 29.730.000 euro, decise de către Comisia Europeană.

Petre Daea: E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă

„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Putem interpreta, şi dumneavoastră şi ceilalţi, care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României. Spuneam că suma, în primă fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul.

Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiarii celor 29.730.000 euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor, ceea ce acordă pe de o parte un sprijin real pentru fermierii români, pe de altă parte o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul fluxului de cereale pe piaţa României”, a declarat Petre Daea, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Lui Petre Daea îi ies 10 milioane euro în plus


Chestionat dacă este vorba despre alte 30 milioane euro, pe lângă cele 10 milioane euro acordate inițial în aprilie sau dacă noua sumă le cuprinde şi pe acestea, ministrul Agriculturii a răspuns:

„Nu. Avem 30 milioane euro în plus, pe lângă 20 până acum. Iată că sunt 50 milioane euro până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ şi când va apărea suma în Jurnalul Oficial, atunci dăm drumul şi la actul normativ ţării, în aşa fel încât banii să ajungă cât mai repede la fermieri”.

(Citește și: ”Proteste ale fermierilor din toată țara împotriva importurilor de cereale din Ucraina”)

Nu este clar la ce se referă ministrul Agriculturii când avansează suma de 20 de milioane euro alocată României de Comisia Europeană anul acesta.

Comisia a acordat în luna aprilie un pachet de 56,3 milioane de euro pentru fermierii bulgari, polonezi și români, sumă din care țării noastre i-au revenit 10 milioane.

Dublează guvernul ajutorul Comisiei? Petre Daea: Analizăm


Întrebat dacă suma pe care a anunțat-o ca despăgubiri plătite de Comisie – 30 milioane euro – va fi dublată de la bugetul de stat, cum a a promis anterior liderul PSD Marcel Ciolacu, Petre Daea a replicat:

„Da, este această soluţie care este prevăzută în regulament, respectiv ca să se suplimenteze de la bugetul de stat.

Vom analiza această situaţie în funcţie de cererile pe care le au fermierii şi vom decide ca atare. Important este că avem baza juridică şi avem şi această sumă de la Uniunea Europeană, aproape 30 milioane euro fără 70.000.

O sumă care, spun eu, este corect stabilită pentru fermierii români şi, din acest punct de vedere, iată că avem şi confortul decizional pentru a putea să venim cu sprijinul pentru fermieri”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: