20 iunie, 2021

ioana mihaila ministru al sanatatiiPersonalul medical care nu se vaccinează ar putea fi obligat să facă periodic teste anti-Covid, din fonduri proprii, pentru a respecta în felul acesta dreptul pacientului de a fi tratat în siguranță, a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Obligația va fi introdusă în Ordinul de ministru referitor la infecțiile asociate actului medical, a explicat Ioana Mihăilă:

Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical.


Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare.

Această prevedere ar putea fi aleasă întrucât vaccinarea anti-Covid nu este obligatorie.

„La nivelul la care am creionat lucrurile, fără să ajungem la o concluzie finală – personalul medical care nu este vaccinat, probabil că va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management, nu de către Ministerul Sănătăţii, aşa încât pacientul să fie în siguranţă şi din nou să aibă certitudinea că este tratat şi diagnosticat de personal medical care este fie vaccinat, fie testat”, a mai spus ministrul Sănătății, citat de Mediafax.

Italia a introdus, în aprilie, printr-un decret semnat de premierul Mario Draghi, obligativitatea vaccinării personalului medical și a farmaciștilor.


Cei care refuză trebuie mutați pe un post fără riscuri de răspândire a noului coronavirus sau vor fi suspendați un an, fără plata salariului, preciza decretul.

Reglementarea a fost decisă după depistarea în spitale a mai multor focare de Covid-19 ce ar fi fost provocate de angajați nevaccinați. Și în Italia există personal medical ce refuză imunizarea, pe fondul unui curent anti-vaccinist în creștere.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: