sâmbătă

27 aprilie, 2024

14 mai, 2014

Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse judiciare.

Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de euro.

Cercetările nu vizează şi clienţi ai Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă.


Conform surselor citate, atunci când un beneficiarul unei astfel de poliţe se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi.

Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, „mai multe camioane de acte”, urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii.

Procurorii fac, miercuri, 49 de percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale societăţIi de asigurări Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Potrivit sursei citate, în acest dosar, procurorii fac, miercuri, 49 de percheziţii simultane la sedii centrale şi sucursale ale unei societăţi de asigurare, situate în Bucureşti şi în toate judeţele din ţară.

Conform Mediafax, care citează surse judiciare, percheziţiile au loc la sediile societăţii de asigurare Omniasig.

La acţiune participă şi aproximativ o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: