Confederația Națională a Patronatului Român a semnalat joi existența unui blocaj instituțional la nivelul Consiliului Economic Social, organism în interiorul căruia ar trebui discutate implicațiile sociale și efectele economice ale măsurilor legislative gândite de Guvern.
În practică, afirmă patronatele, legislația se adoptă fără o consultare reală, fără studii de impact și cu lipsa transparenței decizionale.
Caracterizând măsurile legislative adoptate în ultima vreme drept ”contradictorii”, membrii patronatului cer guvernului să renunțe la sintagma ”proiectul a fost elaborat cu consultarea mediului de afaceri” din notele de fundamentare ale diverselor proiecte de legi și să menționeze clar numele organizației consultate.
În cele ce urmează, comunicatul CNPR, cu mențiunea că sublinierile aparțin redacției:
Confederația Națională a Patronatului Român, organizație reprezentativă la nivel național, s-a reunit astăzi, 10 iunie 2015, în cadrul unei Conferințe Naționale Extraordinare pentru a discuta problematica patronală actuală în ansamblul ei. Au fost reprezentate 39 de organizații patronale membre din toată țara, acoperind 27 de sectoare de activitate ale economiei naționale.
În cadrul dezbaterii, s-a exprimat nemulțumirea generală față de lipsa dialogului real dintre mediul de afaceri autohton și decidenți, precum și a lipsei de transparență decizională. Legislația se elaborează fără studii de impact și o consultare reală.
S-a constatat că la nivelul Consiliului Economic Social (CES) există un blocaj instituțional care trebuie rezolvat de urgență.
Mai mult, comisiile de dialog social nu sunt funcționale nici la nivel național și nici regional.
S-au menționat problemele legate de abuzul de lege al ANAF referitor la profesiile liberale, nemulțumirea persoanelor care activează în agricultură legată de lipsa unor drepturi de deducere și a dificultăților în obținerea de fonduri europene, dezavantajele create de taxa pe stâlp și alte greutăți întâmpinate în buna funcționare a activității societăților comerciale.
Ca urmare a măsurilor legislative contradictorii adoptate în ultima vreme, membrii patronatului au evidențiat necesitatea orientării statului spre o guvernare participativă.
Având în vedere că guvernul menționează consultarea mediului de afaceri la unele măsuri legislative, se solicită autorităților menționarea, de fiecare dată, pentru fiecare măsură, a organizației consultate.
Confederația Națională a Patronatului Român își exprimă disponibilitatea de a participa activ, cu expertiză calificată, la avizarea tuturor proiectelor de lege.
Prof. Univ. Dr. Mihai Manoliu
Președinte Confederația Națională a Patronatelor din România