11 mai, 2017

Plenul reunit al Parlamentului l-a revocat joi pe Mişu Negriţoiu din funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) cu voturi 238 ”pentru” şi niciunul ”împotrivă”, potrivit News.ro.

Mişu Negriţoiu a spus că nu înţelege motivele pentru care se doreşte revocarea sa din funcţie şi că o astfel de decizie „este ilegală şi contestabilă”.

„Consider că mi-am îndeplinit misiunea la ASF. Nici nu am visat la un mandat de trei ani sau mai mult. Întotdeauna mi-am administrat mandatul la şase luni, la un an etc. Prefer să fiu scos de politicieni, decât de DNA”, a declarat Mişu Negriţoiu, miercuri, într-o conferinţă de presă.


Preşedintelui ASF i s-a reproşat, prin declaraţii politice, modul în care a administrat criza de pe piaţa asigurărilor RCA. De asemeni, a fost acuzat că s-ar fi implicat în dezbaterea privin ipotetica naționalizare a pensiilor private. Oficialul a negat.

Mişu Negriţoiu a fost numit preşedinte al ASF la 1 aprilie 2014, cu sprijinul PSD, care a votat masiv în Parlament numirea sa. Negriţoiu a venit la conducerea ASF în locul lui Dan Radu Ruşanu, care şi-a dat demisia de la şefia autorităţii din arestul poliţiei, în martie 2014, în condiţiile în care era arestat pentru 30 de zile în dosarul Carpatica – ASF.

În perioada mai 1997 – aprilie 2014, Negriţoiu a lucrat în cadrul ING România, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2012, el a ocupat funcţia de director general al băncii, iar între septembrie 2012 şi aprilie 2014, a fost preşedintele ING Bank România.

În perioada 19 noiembrie 1992 – 27 august 1993 a fost ministru de stat, președinte al Consiliului de Coordonare, Strategie și Reformă în Guvernul condus de Nicolae Vacaroiu.


 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: