sâmbătă

27 aprilie, 2024

1 iunie, 2023

Membrii Parlamentului European au propus strategii care ar putea fi folosite pentru a slăbi, dacă nu chiar pentru a bloca accesul Ungariei la președinția Consiliului UE, pe care ar urma să o preia anul viitor.

Poziția PE vine pe fondul intensificării disputelor între instituțiile UE și liderul maghiar Viktor Orbán din cauza devierilor constante ale acestuia de la principiile statului de drept.

La fiecare șase luni, o altă țară a UE deține președinția rotativă, ceea ce oferă un anumit spațiu pentru a influența elaborarea politicilor UE.

Inițiativa Parlamentului, în contradicție cu poziția Consiliului


Parlamentul European votează joi o rezoluție care „pune sub semnul întrebării” capacitatea Budapestei de a reuși o președinție de succes a Consiliului în a doua jumătate a anului 2024.

„E timpul să scoatem artileria grea”, a declarat joi Sophie in ‘t Veld, europarlamentar olandez din grupul liberal Renew Europe, la o conferinţă de presă cu alţi patru europarlamentari din alte familii politice care au scris textul rezoluției.

Rezoluția PE include modalități de „reducere a cooperării la strictul minim” în timpul președinției ungare, a explicat ea.

Inițiativa vine în contextul în care guvernele naționale reunite în Consiliul UE nu consideră oportună blocarea președinției Ungare.

Ministrul Justiției din Ungaria despre rezoluție: O prostie, Parlamentul ignoră democrația


Parlamentarii europeni se tem însă că Budapesta ar putea folosi mandatul de șase luni pentru a promova politici care contravin valorilor UE într-un moment sensibil, imediat după organizarea alegerilor europene în iunie și când locuri de muncă cheie sunt împărțite în instituțiile UE.

Proiectul de rezoluție a Parlamentului cere Consiliului să găsească o „soluție adecvată” problemei maghiare, sau să se confrunte cu „măsuri adecvate” ale Parlamentului.

Ministrul Justiției din Ungaria, Judit Varga, a caracterizat acțiunile Parlamentului drept „prostii” și a acuzat adunarea că ignoră democrația.

„Aici Parlamentul European nu are niciun rol de jucat – există rezoluția unanimă a Consiliului de mulți ani, care face ordinea președințiilor”, a declarat Judit Varga reporterilor.

Nici autorii rezoluției nu știu exact ce e de făcut

Chiar și autorii rezoluției Parlamentului au recunoscut că nu există nicio cale legală evidentă pentru a opri președinția pe drumul său.

„Va fi pentru noi sarcina să inventăm acum ce putem face în legătură cu această președinție”, a spus Gwendoline Delbos-Corfield, europarlamentar francez verde care a contribuit la redactarea rezoluției. „Textele oficiale din tratate nu sunt foarte explicite despre ceea ce putem sau nu facem. Nici măcar experții pe care i-am consultat nu sunt foarte clari cu privire la ceea ce se poate face”, a recunoscut ea la conferința de presă.

Sophie in ‘t Veld a susținut că Parlamentul „nu este complet neputincios” dacă Consiliul nu ia în seamă dorințele sale.

Ea a oferit situații ipotetice, inclusiv oferirea unei platforme dizidenților guvernamentali sau neparticiparea la negocierile de tip trilog care stau la baza acordurilor între instituțiile UE.

Și grupul PPE susține rezoluție. Isabel Wiseler-Lima, europarlamentar PPE prezent la conferința de presă, a spus că este „convinsă” că tratatele UE permit suspendarea anumitor drepturi din cauza deficiențelor statului de drept.

Enrico Letta, fost prim-ministru italian care conduce acum un think tank numit Institutul Jacques Delors, a sugerat amânarea președinției ungare cu câțiva ani, în loc să o anuleze. „Întârzierea este soluția cea mai în stil Bruxelles, deci este cea mai bună”, a spus el presei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: