Parlamentul European a ratificat, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Documentul a fost aprobat cu 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri, ceea ce înseamnă că este întrunită majoritatea simplă a voturilor exprimate (conform articolului 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană).
Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit mai trebuie să fie supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliul European.
Regatul Unit va părăsi blocul comunitar, la care a aderat în 1973, vineri, 31 ianuarie, la miezul nopţii, ora Bruxellesului (23:00 GMT, ora 1:00, ora României), atunci când drapelul acestei ţări va fi retras din instituţiile Uniunii Europene.
Guy Verhofstad, raportor pentru Brexit în Parlamentul European, a afirmat în plen: „Ei (europarlamentarii britanici- n.red.) au adus întotdeauna agerime, şarm, inteligenţă…cel puţin unii dintre ei şi, să recunoaştem, uneori şi încăpăţânare. Este trist să vedem plecând o ţară care ne-a eliberat de două ori, care a vărsat de două ori sânge pentru eliberarea Europei. Acest vot nu reprezintă un adio, ci din punctul meu de vedere este doar un la revedere”.
Mesajul Ursulei von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: „Niciun nou parteneriat nu va aduce înapoi beneficiile apartanenenţei la aceeaşi uniune. Cu siguranţă nu ne vom expune companiile competiţiei neloiale. Cu cât va face mai mult Marea Britaniei pentru a păstra standardele noastre privind protecţia socială şi drepturile muncitorilor, cu atât va fi mai bun accesul pe piaţa unică. Ne va fi dor de voi şi puteţi conta pe noi aşa cum şi noi ştim că putem conta pe voi”.
Imediat după vot, numeroşi europarlamentari şi-au dat mâna în hemiciclu şi au intonat cântecul scoţian de rămas bun „Auld Lang Syne” (Nu este decât la revedere), unii fluturând eşarfe în culorile drapelelor britanic şi european. Eurodeputații britanici anti-Brexit nu și-au ascuns părerea de rău, și-au îmbrățișat colegii și au plâns.
Atmosfera a fost amestecată, miercuri, în Parlamentul European. A fost o zi foarte lungă, dar cu final previzibil. Nigel Farage, liderul Partidului Brexit, a fost omul zilei, personajul care a atras atenția: foarte zâmbitor, a făcut selfie-uri, s-a plimbat peste tot, a făcut o demonstrație cu steaguri britanice, a fost dat chiar afară cumva din sala de plen de președintele Parlamentului European pentru că deja făcea prea multă gălăgie.